Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați, marți, cu privire la un accident rutier soldat cu pagube materiale. În accident au fost implicate trei autoturisme, iar unul dintre conducătorii auto a plecat de la locul producerii evenimentului.
La scurt timp, polițiștii rutieri au depistat în trafic autoturismul implicat și au efectuat semnale regulamentare de oprire conducătorului auto. Întrucât acesta nu s-a conformat, polițiștii l-au urmărit pe o distanță de aproximativ un kilometru, fiind ulterior blocat în trafic. Conducătorul auto a fost imobilizat și condus la sediul poliției unde a fost identificat ca fiind un bărbat de 53 de ani, din Bistrița.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 1,10 mg/L alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.