Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, și viceprimarul Sorin Hangan au avut o întâlnire cu reprezentanții companiei Supercom – principalul operator al serviciului de salubrizare din oraș – și le-au prezentat acestora toate deficiențe pe care le-au constatat în privința acțiunilor de salubrizare din oraș. Discuțiile au fost constructive, în urma acestora fiind luate o serie de măsuri.
”Împreună cu viceprimarul Sorin Hangan, am avut, astăzi, o întâlnire cu conducerea Supercom, alături de reprezentanți ai ADI Deșeuri și ai Direcției Servicii Publice a Primăriei Bistrița. Președintelui Ilie Ciuclea de la Supercom i-a fost prezentată multitudinea de deficiențe observate în activitatea de salubrizare la nivelul municipiului. S-a reiterat necesitatea renunțării de anul viitor la containerele semiîngropate, o soluție implementată de ani buni, dar care și-a dovedit limitele. Pe de altă parte, am decis că măturatul stradal se va face exclusiv noaptea, cu excepția parcărilor, care vor fi măturate în intervalul 06:00-14:00. De asemenea, se are în vedere creșterea suprafețelor măturate mecanic, iar de 3 ori pe an va avea loc o curățenie generală în tot orașul, în cadrul unor campanii care vor fi organizate și anunțate din timp”, a declarat primarul Ioan Turc.
Potrivit acestuia, a fost abordată și problema platformelor pentru depozitarea deșeurilor, a căror igienizare periodică se impune, la fel ca și îmbunătățirea graficului de ridicare.
Totodată, în opinia primarului, colectarea selectivă trebuie să devină o realitate, prin implicarea cetățenilor, a operatorului de salubritate și a depozitarului.
”Am decis să fie înființată o comisie comună (ADI Deșeuri – Supercom – Primărie) care să inventarieze toate problemele prezentate astăzi. La propunerea mea, conducerea Supercom a fost de acord cu îmbunătățirea activității de întreținere a curățeniei, prin achiziționarea de autovehicule electrice dotate corespunzător care să opereze în cele mai aglomerate puncte ale orașului (președintele Ciuclea ne-a comunicat ulterior că a comandat în străinătate 3 asemenea mașini)”, a mai spus primarul.
Concluzia întâlnirii a fost că toată procedura de salubrizare a municipiului trebuie revizuită, pentru ca operatorul să poată răspunde așteptărilor prezentului.
”În perioada următoare, vom putea constata dacă tot ce ne-am planificat azi poate fi obținut în actuala formulă de parteneriat cu Supercom”, a încheiat Ioan Turc.