Consilierul local Nicolae Pavelean reclamă starea proastă în care se află mai multe străzi din municipiul Bistrița, artere pe care au intervenit furnizorii de utilități și pe care, potrivit acestuia, partea carosabilă nu a mai fost readusă la starea inițială după aceste lucrări.
”Bătaie de joc la adresa șoferilor din Bistrița. Sunt zile bune de când urmăresc câteva lucrări de pe câteva străzi pe care circul zilnic. Străzi care sunt oricum într-o stare proastă, iar acum mai stau și cu zilele sau săptămânile pline de șanțuri rămase în urma intervențiilor. Cele doua exemple din poze sunt de pe Tărpiului, însă situația este repetată în mai multe zone ale orașului”, a scris pe Facebook Nicolae Pavelean.
Cu toate că furnizorii de utilități au obligația ca după intervenții să aducă partea carosabilă la starea inițială, consilierul se întreabă dacă angajații Primăriei Bistrița verifică în ce măsură s-a întâmplat sau nu acest lucru. În aceste condiții, consilierul le recomandă primarului și celor doi viceprimari să facă verificări în teren.
”Sunt curios cine din primăria asta mare cu peste 1000 de angajați, este responsabil cu monitorizarea lucrărilor de readucere la condiția inițială a drumului, după ce s-au făcut intervenții de racordare la canalizări sau alte lucrări.Le-aș recomanda domnului primar și domnilor viceprimari să mai iasă din birourile din primărie și să vadă care este realitatea cruntă din Bistrița, orașul în care sutele de angajați ai primăriei par a fi doar pe statele de plată, că în teren nu se văd prea mulți, dar știu că sunt prea sofisticați ca să îmi asculte mie recomandările”, a completat Pavelean.
Într-o ședință a Consiliului Local Bistrița, primarul Ioan Turc a precizat că repararea drumurilor după intervenții la rețelele de utilități este o obligație a furnizorilor acestor servicii.
”Autorizația de construire cuprinde inclusiv această clauză – de reparare, de readucere a drumului la situația anterioară. Este cât se poate de adevărat că avem nevoie de o monitorizare pentru ca lucrările de readucere la situația anterioară a drumului să fie conforme”, a spus primarul Ioan Turc.