Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat miercuri, în ședință ordinară, un proiect de hotărâre care vizează înființarea unei linii de gardă în specialitatea stomatologie generală la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
”Necesitatea înființării unei linii de gardă continue în specialitatea stomatologie generală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița este motivată de faptul că în județul Bistrița-Năsăud nu există o altă unitate sanitară care să asigure asistența medicală prin structură și linie de gardă în această specialitate. Unitatea sanitară dispune de infrastructura necesară pentru asigurarea tuturor condițiilor necesare desfășurării activității de gardă continuă în specialitatea stomatologie generală la Cabinet Medicină dentară de urgență din cadrul UPU-SMURD”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.
În document se mai precizează că la există 5 medici stomatologi care ar urma să efectueze gărzi.
Proiectul a fost adoptat de consilierii județeni cu 28 de voturi ”pentru”.
În prezent, la SJU Bistrița funcționează următoarele linii de gardă: