În contextul situației de pe DJ 173C Bistrița – Budacu de Jos, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a anunțat că a luat legătura cu proiectantul și cu constructorul care a executat lucrările pe acest tronson de drum și se caută soluții pentru remedierea problemelor, fiind solicitată efectuarea unei expertize geotehnice care să stabilească cu exactitate cauzele instabilității terenului.
Potrivit administrației județene, ”pe un sector de aproximativ 440 de metri, pe care s-au executat lucrări, predomină un traseu cu profil mixt, care a necesitat o atenție sporită. În urma săpăturilor efectuate în timpul lucrărilor, s-a descoperit că, de-a lungul timpului, pe acest sector au fost depozitate deșeuri de către localnici, astfel structura drumului are ca strat de suport umplutură formată din deșeuri. În urma acestor analize a fost executată în plus o expertiză tehnică care a analizat stabilitatea versantului și care a necesitat consolidarea acestuia cu un zid de sprijin din beton armat cu o înălțime de 7,1 m, dar și urmărirea în timp a evoluției acestui tronson. De asemenea, sub acțiunea factorilor climatici, cum ar fi fenomenul de îngheț-dezgheț și precipitații abundente, versantul are porțiuni de alunecări de teren active care reacționează la acțiunea acestor factorilor climatici naturali”, se arată într-un comunicat de presă al CJ Bistrița-Năsăud.
Administrația județeană, în calitate de beneficiar, a urmărit evoluția acestui tronson și a constatat că, în urma ploilor abundente din acest an, au apărut degradări ale lucrărilor executate.
”Pentru a determina cu exactitate cauzele acestor degradări care avansează foarte repede, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a solicitat o nouă expertiză geotehnică care să execute studii geotehnice la adâncimi mari (15-20 m), pentru a stabili cu exactitate cauzele instabilității terenului și pentru găsirea unei soluții de remediere. Așadar, pentru remedierea situației de pe DJ173 C, s-a luat legătura cu proiectantul și cu constructorul, pentru a găsi soluții. În aceste zile este prezent un expert geotehnic la fața locului, iar în următoarea perioada urmează să ni se prezinte o expertiză geotehnică, împreună cu soluția de remediere a degradărilor și a consolidării versantului”, se mai arată în comunicatul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Reamintim că pe o porțiune a DJ 173C Bistrița-Budacu de Jos, drum reabilitat în toamna anului trecut, au apărut fisuri, autoritățile montând indicatoare de avertizare rutieră în zonă.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud trebuia să facă de la inceput o expertiză geotehnică care bazată pe studii geotehnice la adâncimi mari (15-20 m), pentru a stabili cu exactitate soluțiile de consolidare a terenului inainte de modernizarea drumul județean 173 care face legătura între Bistrița și Budacu de Jos, cu atât mai mult cu cât se stia că dealurile Bistritei sunt alcatuite din structuri sedimentare monoclinale si cute diapire dezvoltate pe invelisuri neozoice inclinate. Aceste dealuri sunt predispuse alunecarii de teren, proces care constă in deplasarea unei mase se pământ aflată in pantă, ca urmare a umectării puternice . Alunecările de teren sunt asociate si cu fenomenele de eroziune, iar pădurea prin vegetatia lemnoasă protejează solul impotriva eroziunii si reduce riscul alunecărilor de teren. Acolo unde se defrisează pădurea sunt necesare lucrări complexe de consolidare impotriva alunecărilor de teren care sunt foarte costisitoare.
Orice manual de „Imbunatatiri Funciare” subliniază faptul că defrisarea pădurii favorizează alunecările de teren si recomandă impadurirea ca masură de prevenire a fenomenelor de alunecare.
Chiar si in cazul unor lucrari de consolidare impotriva alunecarilor de teren cu ziduri de sprijin din beton, acestea nu au făcut fată stopării fenomenului. De aceea se recomandă ca si astfel de lucrări să fie asociate cu impăduriri si nicidecum cu defrisarea pădurii.