Consiliul Local Bistrița va analiza marți, într-o ședință extraordinară, un proiect de hotărâre care prevede predarea către Compania Națională de Investiții a amplasamentului pentru construirea unui bazin de înot olimpic în municipiu.
Potrivit proiectului, obiectivul de investiţii ar urma să fie construit pe strada Aerodromului din cartierul Unirea, acesta fiind inclus pe lista sinteză a subprogramului “Bazine de înot”, listă aprobată încă de anul trecut de Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
”Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza în corelare cu alocațiile bugetare destinate subprogramelor din cadrul Programului National de Construcții de Interes Public sau Social derulat de Compania Națională de Investiții SA. În vederea implementării finanțării este nevoie de hotărârea beneficiarului privind predarea amplasamentului (imobilul constituit din teren și/sau construcție, după caz) destinat construcției către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Compania Naţională de Investiţii, care va realiza obiectivul”, se arată în proiect.
Terenul se predă pe perioada realizării investiției, pe bază de protocol, liber de orice sarcini, viabilizat, conform documentelor urbanistice și cu respectarea reglementarilor în vigoare.
Municipiul Bistriţa, în calitate de beneficiar, are obligația de a asigura suprafețele de teren necesare pentru depozitarea și pentru organizarea de șantier, de a asigurarea finanțarea pentru racordurile la utilități (energie electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat) și de a menține destinația acestuia pe o perioadă de minim 15 ani, după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat.
Reamintim că primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a anunțat că un centru modern de natație va fi construit la Unirea, valoarea totală a investiției fiind estimată la circa 170 de milioane de lei.
Solutia aleasă de primarul Ioan Turc pentru a putea salva investitia cu bani din bugetul local începută de către vechea administratie la amenajarea unui aquapark în zona Dealului Cocoș, a fost corectă . Se pare ca Ioan Turc a invătat ceva din greselile fostului primar Ovidiu Cretu, cel care la inceputul anului 2020, a demarat lucrările de de construire a unui aqapark pentru pentru care nu exista finantare.
Cu toate astea, incăpătânatul Cretu a solicitat in Consiliul Local inceperea lucrărilor la aquaparc prin alocarea a trei milioane lei din bugetul pe anul 2020, bani cu care s-au făcut săpăturile si s-a turnat fundaţia, pentru o investiţie evaluată la peste 35 milioane lei. In ritmul acesta investitia putea să dureze 10-15 ani. Noul bazin respectă prevederile regulamentului Federatiei Romane de Natatie și Pentatlon Modern pentru a pute fi realizat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Admimistratiei prin Compania Natională de Investitii (CNI). In plus, la baza conceptului pentru noul tip de bazin a stat generarea unei cantitati cât mai mari de energie din surse regenerabile dar și un impact cât mai mic pentru mediu atât pentru perioada de executie, cât mai cu seamă pentru perioada de exploatare. In acest sens, acoperișul cladirii este plan, înclinat fată de orizontală, și decentrat, pentru a oferi o suprafată mai mare pe care să se poată așeza, in mod sustenabil, un număr mare de panouri, termice și fotovoltaice.