Municipiul Bistrița continuă să fie în plin șantier și în perioada care urmează, spune primarul Ioan Turc. Prezent într-o emisiune a postului local de televiziune AS-TV, edilul Bistriței a vorbit despre cele două proiecte mari de infrastructură aflate în diferite etape de execuție – Linia Verde și axa de transport public Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului.
În ceea ce privește Linia Verde, primarul a precizat că intervențiile continuă cu un nou tronson al străzii General Grigore Bălan, cel din zona Han.
”Începând de săptămâna viitoare se va interveni foarte energic în zona Han. Vorbim tot despre strada General Grigore Bălan. Acolo vom săpa, vom schimba conducte dacă va fi nevoie, vom introduce canalizație pentru firele de internet, telefonie. Toate cablurile vor fi îngropate și în 5-6 ani nimeni din orașul acesta și nimeni nu o să mai vadă fire pe blocuri, între stâlpi, pe stâlpi, peste străzi. Suntem într-un moment în care putem să îi asigurăm pe bistrițeni că în aproximativ o lună – o lună și jumătate vom redeschide și porțiunea pe care a început deja să se lucreze, porțiunea din zona Han”, a declarat Ioan Turc.
Referitor la axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, momentan se lucrează la devierea de rețele pentru realizarea pasajului subteran.
”Pe axă, se știe deja că am închis circulația între străzile Zimbrului și Crinilor. Se lucrează la devierea de rețele pentru realizarea pasajului pe sub stradă, în zona Pieței Decebal. Până la finalul anului, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom închide lucrările pe acest tronson. Când spun acest lucru, mă refer la faptul că partea grea, partea de săpătură, de excavații, de turnări de placă pentru pasaj va fi finalizată, inclusiv schimbarea de conducte, devierea de rețele, asfalt nou între Zimbrului și Crinilor. Apoi, tot pe perimetrul va rămâne deschis 2-3 luni. Ulterior, vom interveni pe Năsăudului, Andrei Mureșanu, zona Gării. Vom asfalta tot, vom face trotuare, stații noi de autobuz, vom avea și autobuze electrice pe care deja le-am cumpărat. 10 autobuze electrice așteaptă să intre în operare. Urmează să mai cumpărăm încă 20 de autobuze și microbuze pentru zona cartierelor mai îndepărtate”, a adăugat primarul.
Edilul a reamintit că aceste două proiecte sunt proiecte pe care le-a găsit în Primăria Bistrița când a preluat mandatul de primar, dar a afirmat că au suferit modificări față de varianta inițială.
”Ca să nu existe niciun fel de dubii, pentru a nu ne asuma mai mult decât este cazul, aceste proiecte (n.r. – Linia Verde și axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului) le-am găsit în Primărie. Însă, dacă le arăt aceste proiecte așa cum le-am modificat celor care le-au inițiat, nu le-ar mai recunoaște. Sper că știu și ei ce proiecte au avut, pentru că eu am anumite mici îndoieli cum că ar ști exact ce proiecte au avut în portofoliu. Eu nu am fost de acord ca Bistrița să fie tratată ca un sat prăpădit. Cum aș putea semna plăți pentru pavaj de hală? Pe trotuarele din acest oraș urma să fie montat pavaj de hală. Unde mai pui că nici nu vorbea nimeni despre îngroparea firelor. Când am întrebat ce facem cu firele care spânzurau peste tot, toată lumea dădea din umeri. Și am găsit soluții – piatră naturală pe zonele istorice și în zona de rezervație a zonelor istorice, tubulatură pentru tot ce înseamnă fire, înlocuirea pavajului de beton, de hală, cu un pavaj frumos, modern, care categoric va transmite o stare de confort și de bună dispoziție. Un oraș poate să își bucure oamenii sau poate să îi adâncească într-o anumită stare prin elemente de ambient, de arhitectură. Sunt lucruri care deja au fost studiate, nu am inventat eu apa caldă, eu doar am citit anumite lucruri cu care am fost de acord. Așadar, venim cu elemente care cu certitudine vor fi gustate bine de către oameni. Una e să calci pe un pavaj cu planeitate bună, cu porozitate. Asta nu a înțeles vechea administrația – că trotuarele sunt și pentru pietoni și atunci nu pui piatră în relief, piatră nefasonată. Este inadmisibil. Vom face lucruri corecte. Mai mult decât atât, în proiect nu era prevăzută schimbarea de conducte. Păi am înnebunit să sap la un metru – un metru și jumătate, să văd conductele ruginite și să nu le schimb? Sunt convins că oamenii de bun simț înțeleg acest lucru. Sigur, totul a presupus efort, modificare de proiecte, bani cu care suntem obligați să venim în completare, dar nu s-a mai intervenit de această manieră pe drumurile din acest oraș din anii ’80, de pe vremea lui Ceaușescu. Dacă facem anumite lucruri, haideți să le facem cum trebuie, chiar dacă oamenii așteaptă mai mult, chiar dacă durează ceva timp până când redeschizi anumite străzi. Trebuie să precizez că nu peste tot vom interveni la patul drumului. Vor fi și străzi pe care doar vom decapa și vom turna un alt strat de asfalt”, a mai precizat Ioan Turc.
De asemenea, primarul Bistriței a mai adăugat că anul viitor ar putea fi deschis un nou șantier. ”Tot anul viitor, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom începe să construim pasajul pe sub linia ferată, între strada Gării și strada Tărpiului. Din punctul meu de vedere va fi cea mai importantă investiție pe zona de mobilitate din Bistrița”, a mai menționat Ioan Turc.
Emisiunea în care primarul a făcut aceste declarații poate fi urmărită integral AICI.