Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Sisteme de Securitate, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năsăud și ai Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au desfășurat, în perioada 3–4 decembrie, o serie de verificări în domeniul sistemelor de securitate pe raza de competență.
Controalele au vizat societăți comerciale care beneficiază de servicii de pază prestate de firme specializate, transporturile efectuate de societățile autorizate în domeniu, precum și stații de carburant, supermarketuri și săli de jocuri de noroc.
În urma verificărilor, polițiștii au identificat mai multe nereguli și au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.300 de lei, conform prevederilor Legii 333/2003 și H.G. 301/2012.
Printre abaterile constatate se numără nerespectarea structurii minime de securitate, lipsa acesteia, precum și neasigurarea funcționării corespunzătoare a sistemelor de alarmare împotriva efracției și a celor de supraveghere video.
Poliția anunță că acțiunile de verificare în acest domeniu vor continua și în perioada următoare.