Controale în trafic și în exploatațiile de suine din Bistrița-Năsăud, în contexul evoluției cazurilor de pestă porcină africană

 

 

Având în vedere evoluţia şi extinderea galopantă a pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul României, echipe mixte formate din angajați ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud și ai Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud au efectuat controale zilnice, atât în trafic, cât și în exploatațiile de suine.

Potrivit directorului DSVSA Bistrța-Năsăud, dr. Ioan Bogolin, ”acţiunile au vizat controlul în trafic, în special transportul de suine şi al cărnii/ produselor din carne de porc şi exploataţiile cu suine din zonele de risc (exploataţii cu porci ţinuţi în libertate sau semilibertate, exploataţii cu mai mult de 10 porci înregistraţi în BND, mijlocitori de animale, stâne etc.)”.

Astfel, în perioada 29 iulie – 11 august, în timpul acestor activităţi au fost verificate un număr de 99 mijloace de transport şi 141 exploataţii, fiind constatate încălcări ale legislaţiei sanitare veterinare în vigoare, în ceea ce priveşte:

  • vânzarea/cumpărarea animalelor fără documente sanitare veterinare;
  • eliberarea de documente sanitare veterinare de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit fără respectarea dispoziţiilor în vigoare;
  • deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare;
  • proprietarul/deţinătorul nu a notificat, în termenul prevăzut de legislaţie, medicului veterinar evenimentele (cumpărare, vânzare, fătare, sacrificare pentru consum propriu) intervenite în exploataţie;
  • nerespectarea condiţiilor de biosecuritate;
  • transportul suinelor cu mijloace necorespunzătoare.

Pentru neconformităţile constatate, au fost aplicate 25 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 37.300 lei şi 12 avertismente.

DSVSA Bistriţa-Năsăud reaminteşte crescătorilor de suine principalele măsuri care pot preveni apariţia PPA la exploataţiile de suine din judeţ:

  • achiziţionarea de porcine se va face doar din exploataţii care nu au fost afectate de boală, exploataţii care vor fi situate în localităţi ce nu sunt supuse restricţiilor sanitare veterinare în ceea ce priveşte pesta porcină africană;
  • porcinele trebuie să fie obligatoriu identificate în exploataţia de origine şi să fie înregistrate în BND pe exploataţia respectivă;
  • înainte de achiziţionare, vânzătorul şi cumpărătorul sunt obligaţi să solicite medicului veterinar de liberă practică din localitatea respectivă efectuarea examenului clinic şi eliberarea documentelor sanitare veterinare;- transportul porcinelor se va realiza cu mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, care în prealabil vor fi dezinfectate;
  • la sosirea porcinelor în exploataţii cumpărătorul va notifica imediat medicul veterinar oficial de la Circumscripţia Sanitară Veterinară arondată, pentru introducerea în exploataţie a porcinelor, prezentând către aceasta documentele eliberate de medicul veterinar de liberă practică de la exploataţia de origine;
  • asigurarea şi utilizarea permanentă a unui echipament minim de protecţie (salopetă, cizme) ce va fi utilizat doar pentru accesul în adăpostul porcinelor; de asemenea, înainte de a intra în adăpostul porcinelor mâinile se vor spăla utilizând din abundenţă săpun şi apă caldă;
  • este strict interzisă intrarea în adăpostul porcinelor cu hainele de stradă;
  • este strict interzisă vizitarea de către proprietar a altor adăposturi;
  • este strict interzisă vizitarea exploataţiei şi în special a adăpostului de porcine, de către vizitatori care deţin porci în propriile exploataţii, sau de vizitatori care au legătură cu mediul silvatic;
  • periodic se va efectua dezinfecţia aleilor şi a adăposturilor;
  • se vor asigura condiţii corespunzătoare de adăpostire şi hrănire a animalelor;
  • porcinele vor fi ţinute permanent în adăpost fiind interzisă lăsarea acestora în libertate;
  • este strict interzisă hrănirea animalelor cu resturi alimentare, lături sau materiale vegetale;
  • anunţarea imediată a pierderii crotaliilor, a oricărui caz de îmbolnăvire sau moarte a animalelor sau în cazul observării la nivelul localităţii a comercianţilor ilegali de animale, la D.S.V.S.A. Bistriţa Năsăud, telefon 0263.224974.

Totodată DSVSA Bistriţa Năsăud informează că achiziţionarea de suine de la persoane necunoscute, fără documente sanitare veterinare reprezintă un risc major de apariţie a pestei porcine africane în judeţ. În acest caz, proprietarii de animale pot fi sancţionaţi, situaţie ce ar duce implicit la neacordarea despăgubirilor cuvenite în cazul apariţiei unor cazuri de PPA.

error: Content is protected !!