Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a semnat contractul pentru reluarea lucrărilor de modernizare pe lotul 4 din DJ 172D – Poarta Transilvaniei. Este vorba despre tronsonul de circa 18 km, de la Ilva Mică la Poiana Ilvei și Măgura Ilvei, cel mai problematic lot din acest amplu proiect, pentru care autoritățile au fost nevoite să reziliere un contract cu o companie care nu a respectat graficele de lucru și apoi să organizeze o nouă licitație în vederea desemnării unui alt constructor care să execute lucrările.
”Controversatul lot 4 din DJ 172 – Poarta Transilvaniei va intra în reabilitare. Știm cu toții că am avut o situație mai neplăcută, cu o companie care nu și-a făcut treaba, cu o reziliere de contract, cu o relicitare, cu mai multe re-uri. Astăzi avem bucuria să semnăm contractul pentru a putea moderniza și lotul 4 din DJ 172D – Poarta Transilvaniei. În urma desfășurării achiziției publice, a fost declarată câștigătoare asocierea dintre SC MIS GRUP SRL- lider de asociere cu SC LDP SA – asociați (vor executa lucrările de construcții) și SC DILUCA PROJECT SRL (lucrările de proiectare și asistență tehnică). Valoarea contractului este de 50,6 milioane lei (aproximativ 10 milioane de euro)”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Finanțarea pentru acest proiect este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Durata contractului este de 15 luni, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 120 de luni (10 ani).
Potrivit administrației județene, lucrările vor viza, pe lângă reabilitarea și modernizarea părții carosabile, și ”amenajarea a 7,3 km de trotuare, a 1,7 km de piste pentru cicliști, 14 stații de transport public cu alveole, 25 de km șanțuri pereate și rigole carosabile, 80 de podețe, 4 poduri, 13, 6 km ziduri de sprijin, 64 64 de intrări pe drumuri laterale și un număr important de indicatorare – 562, 44 de semnalizatoare cu avertizare luminoasă pentru trecerile de pietoni și 6.5 km parapet de siguranță”.
Președintele CJ Bistrița-Năsăud a mai precizat că lucrările avute în vedere a se realiza în regim de urgență sunt cele de la podul din Ilva Mică până la ieșire din această localitate.
”În urma discuțiilor cu reprezentantul liderului asocierii, știm că avem o bucată de drum care a ridicat o problemă foarte mare în această perioadă – legătura DN 17D, de la podul din Ilva Mică, până la curba de la ieșire din Ilva Mică, o porțiune de circa 2 – 2,5 km, care va fi tratată cu prioritate. Ne dorim ca în cel mai scurt timp posibil acolo să avem un strat de asfalt pentru ca traficul să se poată desfășura civilizat. Înțeleg de la constructori că în aproximativ poate fi realizată această lucrare pentru ca legătura celor care vin de pe Valea Someșului, de pe DN 17D și vor să folosească alternativa de pe Strâmba pentru a veni în Bistrița, să fie posibilă”, a mai precizat Emil Radu Moldovan.
La rândul său, primarul din Măgura Ilvei, Valer Avram, a precizat: ”Ne bucurăm că s-a adjudecat acest controversat lot 4. Avem încredere în constructor, întrucât are toată baza materială la Măgura și sperăm ca într-un timp cât mai scurt să putem merge pe drum bun. Succes!”.
Totodată, primarul Ioan Scridonesi de la Poiana Ilvei a spus: ”Și eu vreau să îi urez constructorului spor la treabă și să ne vedem cât de repede la recepția lucrărilor”.
Aurel Horea, primarul comunei Ilva Mică, a adăugat că va oferi constructorului întreg sprijinul de care are nevoie.
Lucrările pe tronsonul Ilva Mică – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei, cu o lungime totală de 18,8 km, au fost executate doar în proporție de aproximativ 6 la sută, motiv pentru care administrația județeană a reziliat contractul cu compania care a câștigat prima licitație, subiectul fiind prezentat de Ziar de Bistrița. Ulterior, a fost organizată o nouă licitație, în urma căreia s-a desemnat câștigătorul , contractul pentru execuția lucrărilor fiind semnat vineri, 20 martie 2020.