Un copil în vârstă de 10 ani a fost accidentat, duminică, de o mașină, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”Astăzi, 5 Noiembrie, polițiștii Biroului Rutier au intervenit la un accident rutier, produs pe strada Slătiniței din Bistrița. Din primele date, un bărbat de 31 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, a surprins și accidentat un minor de 10 ani care se deplasa pe bicicletă. La fața locului, i s-a acordat îngrijiri medicale, nefiind necesar transportul la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ“, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier, pentru a se stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut accidentul.