Copil de 4 ani, cu arsuri pe torace și abdomen, transferat la București

Un copil în vârstă de 4 ani a ajuns, joi, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița cu arsuri pe torace și abdomen, medicii luând decizia de a îl transfera la o clinică din București pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Inițial, copilul fusese dus la Centrul de Permanență de la Teaca, iar de acolo a fost preluat de un echipaj de Ambulanță și transportat la spitalul din Bistrița.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU Bistrița, Camelia Strungari, medicii de la UPU-SMURD Bistrița au constatat că minorul prezenta arsuri de gradul II pe 18% din suprafața corpului.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus în această după-amiază un băiețel de 4 ani, din localitatea Pinticu, prezentând arsură termică de gradul II pe 18% din suprafața corpului (zonele toracică și abdominală), provocată de flacără deschisă. Copilul a ajuns la UPU-SMURD în stare stabilă, conștient și cooperant”, a declarat Camelia Strungari.

După stabilizare și acordarea îngrijirilor medicale specifice, copilul a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, împreună cu mama sa.

Polițiștii au efectuat cercetări în acest caz și au stabilit că minorul a suferit arsuri după ce fratele său a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină, iar flăcările l-au atins pe cel mic.

„Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa au fost sesizaţi cu privire la faptul ca un minor de 4 ani din Pinticu a suferit arsuri pe corp. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii a reieşit faptul ca minorul ar fi suferit arsurile în urma flăcărilor de la o sobă la care un tânăr de 19 ani, fratele minorului, ar fi folosit benzină pentru aprindere. Minorul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistriţa-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!