Un accident rutier soldat cu rănirea unei minore de 12 ani a avut loc miercuri dimineața pe Drumul Național 17D, în localitatea Feldru.
”La locul accidentului, polițiștii au constatat faptul că un autocamion care tracta o semiremorcă, condus de un bărbat de 50 de ani din Leșu, în timp ce se deplasa pe direcția Rebrișoara către Ilva Mică, prin Feldru a surprins și accidentat o minoră de 12 ani din localitate care se deplasa în calitate de pieton. În urma evenimentului, minora a fost rănită și a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Fetița a fost preluată de un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Aceasta era conștientă, dar prezenta multiple traumatisme. I s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată la spitalul pentru evaluări medicale suplimentare.
Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz.