Corina Crețu: ”Organizarea administrativ – teritorială a țării împiedică absorbția fondurilor europene. Modelul cel mai bun este cel al descentralizării totale, ca în Germania sau Franța!”

 

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat, sâmbătă, la Bistrița, că organizarea administrativ – teritorială a țării împiedică foarte mult absorbția fondurilor europene.

Sunt responsabilă pentru 290 de regiuni din 28 de țări. Am vizitat cât am putut de mult din ele și am văzut că organizirea administrativ-teritorială este vitală. În opinia mea, organizarea administrativ-teritorială din România împiedică foarte mult absorbția fondurilor europene. România este formată din 8 regiuni, care la rândul lor au câte 8 județe. Singura care se numește în tranziție, deci cu produs intern brut pe cap de locuitor de peste 75 la sută este Regiunea București – Ilfov, în rest sunt regiuni mai puțin dezvoltate, adică că produsul intern brut pe cap de locuitor de sub 75 la sută. Deci ar fi îndreptățite să ia cea mai mare parte a fondurilor europene, pentru că, așa cum spuneam, aceasta este logica acestei politici europene – cu cât ești mai bogat, cu atât primești mai puțini bani, cu cât ești mai sărac, cu atât primești mai mulți bani, tocmai ca să reduci decalajele. Este evident că nu poți să îi mulțumești pe toți, pentru că unii sunt mai dezvoltați și alții mai puțin dezvoltați și decalajele trebuie reduse. De aceea eu sunt îngrijorată că în rapoartele de țară, deși avem creștere economică, se vede clar că inegalitățile regionale cresc, că nu toți oamenii beneficiază de rezultatele acestei creșteri economice”, a declarat Corina Crețu, într-o conferință de presă susținută Bistrița.

În opinia comisarului european, ”modelul cel mai bun, în beneficiul oamenilor este cel al descentralizării totale, ca în Germania sau Franța”. 

”Din punctul meu de vedere ar fi ideal ca fiecare regiune să fie autoritate de management, iar în momentul în care începe un ciclul financiar european, precum cel de la 1 ianuarie 2021, din 2019 – 2020 să se pregătească deja proiectele pentru 2021 – 2027. Acele regiuni fac o ședință, strâng la aceeași masă primarii din toate regiunile, mediul academic, oamenii de afaceri, toți oamenii – stakeholderi cum îi numim noi – care au un cuvânt de spus și au idei și stabilesc prioritățile pe următorii ani. Este evident că mai bine se decide de la nivel local și se știe la nivel local mult mai bine care sunt nevoile cetățenilor, unde să se investească, cum, cât și așa mai departe. Deci din punctul meu de vedere acesta ar fi modelul ideal, dar nu depinde de mine acest lucru”, a mai completat Corina Crețu, care, alături de o echipă a PRO România, se află în aceste zile într-un turneu electoral prin Ardeal, sâmbătă aflându-se în județul Bistrița-Năsăud.

One comment

  1. Corina Creţu, sustine că actuala organizare administrativ – teritorială a țării împiedică foarte mult absorbția fondurilor europene. Comisarul european pentru politică regională, arata ca solutia este regionalizarea.
    Sa nu uitam insa ca in timpul USL , Guvernul Ponta cu o majoritate de 65% nu a avut curajul sa vina cu o reforma administrativa profunda. S-au invocat tot felul motive si s-a apelat doar la paleative care nu au dus la nici un rezultat.
    Regionalizarea trebuie sa aiba ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regionala. Insa regionalizarea cu pastrarea judetelor nu rezolva nimic, dimpotriva adauga un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrala si locala. Solutia este extrem de simpla si ea presupune desfintarea judetelor si trecerea unor prerogative de importanta zonala, ale acestora la regiune, si a celorlalte atributii judetene care au importanta locala, la primarii, unde sunt mai aproape de cetatean. Astfel, orasele si comunele mari vor putea primi mai multe atributii in timp ce comunele mici vor ramane cu functiile actuale. Aceasta masura ar determina in timp asocierea comunelor si nu comasarea lor facuta din birou dupa ureche. Prin urmare, Ponta care se pricepe la plagiat, aflat acum in fruntea „Pro Romania” ar trebui sa copieze modelul polonez de regionalizare, fara riscul de a-i aduce prejudicii ca in cazul cu doctoratul.

error: Content is protected !!