Parohia Evanghelică și Primăria Bistrița au ratat finanțarea europeană din 2009, iar acum speră să mai prindă o finanțare în exercițiul financiar 2016-2020 !
Până acum s-au cheltuit o sumă enormă… 13. 5 milioane de lei (aproape 3 milioane de euro), bani obținuți din fonduri publice și din alte donații. Situația exactă a cheltuielilor NU mai apare pe site-ul Primăriei Bistrița, deși până NU demult exista un centralizator creat special în acest sens.
Ultima investiție a Primăriei Bistrița a urmărit lucrări la nivelul fundațiilor.
Firma SC Serbis a câștigat contractul privind ”Reţeaua de canalizare pluvială perimetrală Bisericii Evanghelice”. Investiția din 2015 a costat 1.7 milioane de lei și viza protejarea structurii Bisericii Evanghelice de apele din infiltrații și de apele freatice.
Finanțarea s-a realizat în mare parte din bugetul local. Numai în ultimii șase ani s-au alocat peste 3 milioane de euro către acest obiectiv. Firmele care au încasat bani frumoși de pe urma contractelor publice sunt: Sc Creativ și Sc Utilitas.
După ce au cheltuit aceste sume, administrația Crețu speră să obțină finanțare europeană și să continue lucrările de reabilitare a Bisericii Evanghelice, aflată în șantier de aproximativ 15 ani…
Speranțe de 15 milioane de lei, bani europeni pentru restaurarea interiorului Bisericii Evanghelice!
Primăria Bistrița a comandat proiectul tehnic al acestei investiții și speră să atragă finanțare europeană. Se vor executa lucrări interioare: refacerea vitraliilor, refacerea elementelor din fier forjat, a bolților, a pardoselilor, restaurarea mobilierului.
Peste 14 milioane de lei reprezintă cuantumul finanţării nerambursabile solicitate și cofinanțarea din bugetul local ar fi de aproximativ 1 milion de lei. După restaurarea completă, Biserica Evanghelică va fi introdusă în circuitul turistic și în interior se vor putea susține spectacole.
Proiectul tehnic este estimat la 100.000 de euro și după realizarea lui, documentația va fi depusă în vederea finanțării din fonduri europene.
Câți bani a dat Primăria Bistrița pentru reabilitarea post-incendiu și sumele alocate din bugetul local!
– 2 milioane lei în 2010
– 1.5 milioane în 2011
– 1.5 milioane în 2012
– 2 milioane în 2013
– 1.7 milioane în 2015
TOTAL din partea Primăriei Bistrița: aproximativ 9 milioane de lei.
La această sumă se adaugă încă UN MILION de EURO din donațiile strânse din alte surse, astfel:
Ministerul Culturii și Cultelor a donat 2.5 milioane lei, Consiliul Județean încă 200.000 de lei, aproximativ 1 milion (240.000 de euro) reprezintă donațiile nemților din străinătate, bani cheltuiți pentru clopote, ceas și pietruirea turnului. Asociația Bistrița Medievală a donat 350.000 lei, iar Episcopia Evanghelică Sibiu încă 200.000 lei. Aproape 200.000 lei au donat persoanele fizice, direct la casieria parohiei evanghelice din Bistrița.
În ultimii 8 ani, pentru Biserica Evanghelică s-au cheltuit fonduri publice de peste 3.5 milioane de euro, sume alocate pentru intervențiile necesare la nivelul turnului și acoperișului iar dacă NU se rata finanțarea din 2009, lucrările se executau din bani europeni.
Acum Primăria Bistrița mizează pe fonduri europene de 3.5 milioane de euro pentru reabilitarea INTEGRALĂ a monumentului istoric și introducere sa în circuitul internațional.
….si Aqua Park- ul!!
In circuitul international prioritar este cusca ververitelor din Parc !