Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, consideră că Primăria Bistrița nu a gestionat cum se cuvine problema salubrizării la nivelul municipiului și, în plus, acuză adminsitrația locală că ar face jocurile companiei care asigură acest serviciu în oraș. Totodată, parlamentarul nu este de acord nici cu majorarea taxei de salubrizare, motiv pentru care va contesta în instanță hotărârea Consilului Local Bistrița prin care s-a majorat acest tarif. Cristina Iurișniți va cere judecătorilor să anuleze această hotărâre.
”Administrația bistrițeană continuă să facă jocurile Supercom, compania deținută de un fost senator PSD, prieten de Parlament și afaceri cu Ovidiu Crețu, ce derulează afaceri prospere în fiefurile locale ale partidului. Supercom a câștigat licitatia organizată de ADI Deșeuri cu o ofertă de 46% din valoarea estimată a contractului (55,6 milioane lei), pentru ca ulterior, prin solicitări succesive să obțină majorarea tarifelor prin semnătura lui Radu Moldovan și a primarilor din județ”, a precizat deputatul Cristina Iurișniți.
Deputatul va solicita transparentizarea contractului Dintre Supercom și ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud
În opinia parlamentarului, ”mărirea taxelor de salubritate cu 75% pentru consumatori este consecința acceptării condițiilor cerute de Supercom la sfârșitul anului trecut, privind majorarea tarifelor aferente contractului cu ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud”. În aceste condiții, Cristina Iurișniți a anunțat că intenționează să solicite și transparentizarea acestui contract, despre care spune că este ”un document de interes public care prevede jefuirea sistematică a cetățenilor județului”.
”Se instituie taxe mari, deși colectarea selectivă ar trebui încurajată prin practicarea unor tarife mai mici”
”Pe parcursul a câtorva ani, taxele pe tona de deșeuri s-au mărit de câteva ori nejustificat, Supercom invocând de-a lungul timpului atât necesitatea unor investitii, cât și taxa instituită prin OUG 74/2018 pentru deșeurile ce urmează a fi eliminate la depozitare. Practic, se instituie taxe mai mari în sarcina cetățenilor pentru servicii cărora le-au fost dedicate bugete publice generoase de-a lungul timpului.
Contractul cu operatorul de salubritate ar fi trebuit să fie ultima etapă din operationalizarea Sistemului de Management Integrat al Deseurilor (SMID), un sistem finanțat din fonduri europene (147,9 milioane de lei) ce include și centrul de la Tărpiu. (…) Acest sistem ar fi presupus ca, încă de la operationalizare, deșeurile să fie colectate selectiv către stațiile de colectare și transfer, pentru ca mai apoi să fie depozitate ecologic”, a mai explicat deputatul, care însă adaugă că la nivelul municipiului, ”de la campanii de informare și constientizare până la dotări, amenajări, monitorizare și verificare a colectării selective, mai e cale lungă”.
”Deși Supercom a încasat bani pentru colectare selectivă încă din 2016, în realitate aceasta a devenit operațională foarte târziu, abia în cursul anului 2018.
Și ca și cum ar fi fost luati prin surprindere, s-a stabilit un tarif exorbitant pentru colectarea si transportul separat al deșeurilor reciclabile, la aproape 1000lei/luna.
Asta deși colectarea selectivă ar trebui încurajată prin practicarea unor tarife mai mici! Aceste condiții puteau fi prevăzute la semnarea contractului, atât de către ADI cât și de către Supercom. Cu toate că operatorul le-a stiut încă de la ofertare si le-a asumat prin contract, administrația bistriteana le-a răspuns pozitiv tuturor solicitărilor, fără rezerve prin măriri de prețuri în lanț”, a mai adăugat Cristina Iurișniți.
Deputatul bistrițean mai completează că degeaba s-a anunțat că se va încerca subvenționarea acestei taxe din bugetul local, că ”tot bistrițenii vor plăti oalele sparte”
”După tunul cu pârtia de schi care a îndatorat orașul, PSD ne arată la final de mandat tunurile financiare și ipocrizia unei administrații ineficiente pentru cetățeni! O administratie ce a căpușat bugetele locale pentru înfăptuirea unor proiecte ce nu au legatură și utilitate față de nevoile cetătenilor! Confruntați cu perspectiva pierderii puterii la alegerile de anul acesta, aleșii locali PSD forțează cheltuieli exorbitante din buget peste tot unde li se permite. Degeaba au dat înapoi pe ultima sută de metri cu subvenția pe taxă de salubritate, ca urmare a presiunii publice, asta e doar praf în ochi pentru naivi! De fapt, tot noi cetățenii vom plăti oalele sparte!”
Se va ajunge în instanță
În aceste condiții, în perioada imediat următoare, Cristina Iurișniți a anunțat că va face demersuri pentru a obține anularea în instanță a hotărârii de Consiliu Local prin care s-a mărit taxa de salubrizare în municipiul Bistrita. ”Orice hotărâre a Consiliului Local împotriva intereselor cetățenilor se poate contesta în instanță! De asemenea, împreună cu colegii din USR BN și din alte județe vom identifica practicile nelegale ale companiei SUPERCOM SA și vom sesiza instituțiile competente ale statului!”, a încheiat deputatul USR Bistrița-Năsăud.
Este inadmisibil ca ulterior cistigării licitație în condiții oferite de licitator ,iar ulterior condiții ce au condus firma în cauză la eligibilitatea să, să modifici ULTERIOR ACESTE OPTIUNU CE TE-AU CALIFICAT , HIAR CU ACORDUL FIR EI LICITATOARE ,IN DETRIMENTUL CELORLATI PARTICIPANTI !
FELICITARI DACA ATI PROMOVAT O ACTIUNE IN INSTANȚA !
Pai domnule Balan crezi ca, judecatorii nu sunt influientati politic?
Aceiasi speta , verdicte diferite.
Foar pensia speciala este aceiasi.
D-na Iurisnit face valuri dar degeaba.
Si noi cei de la B-ta Civica si VERZII am ajuns in instanta si am pierdut cauza PIATA CENTRALA desi am aratat clar incalcarea a sase legi de Mediu si de Cadastru. Asteptam motivarea Tribunalului si lupta continua intr-o instanta superioara desigur nu in B-ta orasul cumetriilor. Veti pierde stimata doamna Deputat, cu siguranta. Dar pana atunci succes !