Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că într-o unitate școlară din județ condițiile sunt parcă desprinse din Evul Mediu. ”În școală e un adevărat focar de infecție, iar sănătatea și siguranța copiilor este pusă în pericol!”, spune parlamentarul, care consideră că atitudinea administrației locale din comuna Șieu Odorhei este ”absolut incalificabilă”.
”Am fost la școala din Șieu Odorhei și am văzut acolo o situație absolut incredibilă. Efectiv nu mi-a venit să cred ce am putut să văd în anul 2020, cum își tratează o administrație locală copiii și, până la urmă, propria comunitate, care nu intervine, care este pasivă. (…) În grupurile sanitare e ca după bombardament. Este absolut incalificabil ce se întâmplă”, a declarat Cristina Iurișniți. Deputatul a precizat că unitatea de învățământ a intrat în proces de reabilitare, iar lucrările ar fi trebuit finalizate în vara anului trecut, lucru care nu s-a întâmplat.
Nu este pentru prima dată deputatul Cristina Iurișniți atrage public atenția asupra situației de la Școala Gimnazială din Șieu Odorhei. Prin intermediul unei postări pe pagina personală de pe o rețea de socializare, deputatul a mai semnalat această problemă, postând chiar și fotografii și un videoclip realizate în această unitate de învățâmânt.
”La începutul acestui an scolar, copiii trebuiau să aibă acces la o școală renovată, cu clase curate, condiții de igienă respectate. Nici vorbă de aviz sanitar, grupul sanitar din curte arată ca după bombardament! Este mult dezinteres și din partea școlii, a părinților și primăriei! Indolența și nepăsarea primarilor de 30 de ani încoace este strigătoare la cer! Ce așteaptă primarul, conducerea școlii?”, a scris deputatul pe Facebook.
https://www.facebook.com/cristina.iurisniti/videos/10216376869475603/?fref=search&__tn__=%2Cd%2CP-R&eid=ARABY1BNZ5qt3uVIbdWRCCd1UTAuQhSZWT_Dj9VDeixik8gU3pySbftCNTwUDCsGM8XdjGRtVPsY6iX1
Deputatul Cristina Iurișniți susține că a purtat discuții și cu reprezentanții Primăriei Șieu Odorhei, avertizându-i că va monitoriza situația.