”În Bistrița-Năsăud, ca în multe alte locuri din România, clădiri de patrimoniu, edificii care au o deosebită încărcătură istorică, culturală și de spiritualitate, sunt abandonate de cei care ar trebui să se ocupe de restaurarea lor sau pur și simplu zac în paragină degradându-se pe zi ce trece și, de ce nu, prăbușindu-se sub ochii noștri”, spune deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți.
Potrivit parlamentarului, de la o zi la alta, județul Bistrița-Năsăud pierde monumente care ar putea fi incluse în circuite turistice sau în evenimente care să susțină turismul cultural.
”Aduceam la cunoștință, în urmă cu mai bine de un an de zile, situația clădirilor de patrimoniu din județ, pe lista clădirilor aflate în stare avansată de degradare aflându-se nu mai puțin de 17 monumente istorice, în stare de colaps și precolaps. Aflăm deunăzi cu stupoare că Primăria Lechința, în baza unei mai vechi înțelegeri a primarului Romeo Florian cu ministrul de tristă amintire Carmen Dan și cu Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean, demolează o clădire istorică, singura clădire neogotică din zonă, urmând să construiască un sediu pentru Poliție, alocându-se nu mai puțin de 500.000 de euro pentru această clădire nouă, în loc să restaureze vechea clădire săsească de secol XIX”, a precizat deputatul.
În opinia parlamentarului, această clădire din Lechința, precum și alte edificii de patrimoniu ar fi putut fi incluse într-un circuit al turismului cultural, ”așa cum se întâmplă în țările civilizate europene, unde diferența o face și felul în care este promovat patrimonial cultural, architectural și istoric local și regional”.
Cristina Iurișniți este de părere că ”nepăsarea autorităților față de patrimonial cultural trebuie să înceteze”.