”După mai bine de 3 ani de când solicit constant extinderea programului pilot ”O masă caldă/un suport alimentar în școli”, Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ prin care programul se va pilota în 150 de școli”, a anunțat deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți.
Potrivit parlamentarului bistrițean, acest program-pilot s-a confruntat cu o serie de inconsecvențe. ”Astfel, acum finanțarea se realizează pe an bugetar, nu pe an școlar, eliminându-se astfel absurditățile care apăreau la nivel local în ceea ce privește finanțarea. Mai mult, având în vedere impactul pozitiv pe care acest program pilot l-a avut în ceea ce privește scăderea abandonului școlar, am atras atenția că acest program trebuie extins”, a mai arătat Cristina Iurișniți.
Deputatul a completat că programul se va desfășura în 150 de școli selectate în funcție de anumiți indicatori precum mediul urban/ mediu rural, școli izolate/ accesibile/ centrale/ periferice). Printre cele 150 de unități de învățământ, 4 sunt din Bistrița-Năsăud – Școala Gimnazială Tiha Bârgăului, Școala Gimnazială Tureac, Școala Gimnazială Budacu de Sus și Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” Reteag. De menționat este că Școala Gimnazială Tiha Bârgăului a mai fost introdusă în acest program pilot.
”Totuși, nu pot să nu remarc că la finele acestui an se împlinesc 4 ani de când a fost implementat acest program, deci împlinirea unui ciclu de învățâmânt. Așadar, după fnalizarea raportului, mă aștept ca acest program să fie extins la nivelul tuturor unităților școlare”, a mai spus Cristina Iurișniți.
Mai mult, deputatul consideră că este inoportun ca prezenta ordonanță să fie adoptată la finele lunii ianuarie. ”Cu alte cuvinte, luna ianuarie va fi pierdută, la fel ca și luna februarie, în lipsa normelor metodologice de aplicare care se vor elabora abia ulterior. Evident, și derularea procedurilor de achiziții publice de la nivel local va mai dura o perioadă însemnată de timp. Astfel, fără să existe o viziune pe termen lung, acest program pilot va continua să fie fracționat, fapt care implică de la sine o diminuare a impactului acestuia”, mai arată sursa citată.
Așadar, deputatul propune ca programul-pilot ,,Un suport alimentar” să fie finanțat multianual, iar reglementarea acestuia să se realizeze prin lege, nu prin Ordonanță de Urgență, pentru a respecta rigorile constituționale, dar și o anumită coerență și predictibilitate. Mai mult, Cristina Iurișniți consideră că se impun o serie de obligații și responsabilități mult mai clare în sarcina autorităților locale care ar trebui să se implice activ în susținerea acestei inițiative.
Cristina Iurișniți a anunțat că va monitoriza evoluția dezbaterilor publice pe marginea acestei Ordonanțe și aștept ca Guvernul să o adopte în cel mai scurt timp posibil.