Împlinirea a 100 de ani de la moartea scriitorului maghiar Ady Endre a fost marcată luni, 30 septembrie 2019, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud printr-un eveniment care i-a avut ca invitați pe scriitorii Marko Bela și Kocsis Francisko, la care a asistat un numeros public.
Amfitrionul manifestării a fost Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
„Vrem să cinstim astăzi un poet foarte important al literaturii maghiare, dar, în același timp, al literaturii și culturii universale: pe Ady Endre. În acest an se împlinesc 100 de ani de la moartea sa și ne-am gândit să marcăm aceasta având un invitat pe măsură, pe Marko Bela, un foarte mare poet, un foarte important om de cultură pe care, vă spun sincer, l-am citit și îl citesc cu mare atenție, care aduce în poezia maghiară un mesaj care înseamnă și modernitate, dar și tradiție, în același timp. Chiar am discutat cu invitații noștri despre avangardă în literatura maghiară și am căzut de acord că această avangardă este puțin mai pașnică, pentru că literatura maghiară are un anumit timbru conservator, ceea ce, cred eu, este foarte important pentru o cultură”, a observat Ioan Pintea.
În sala „Gavril Scridon” a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a luat loc un numeros auditoriu, între cei prezenți fiind și un grup de elevi și profesori de la Școala Generală din Cireșoaia. Scriitorul Marko Bela a vorbit despre opera și personalitatea lui Ady Endre, adresându-se celor prezenți mai întâi în limba maghiară, apoi în românește.
Marko Bela: „Poezia maghiară de astăzi își are originea în poezia lui Petőfi Sándor, care a fost un poet și a fost un revoluționar, dar nu a fost un politician!”
„Aș vrea să mă refer aici în primul rând la actualitatea unui poet inovator. Literatura maghiară, aș afirma că are acest curent, această direcție de permanentă preocupare pentru starea societății. Poezia maghiară de astăzi își are originea în poezia lui Petőfi Sándor, care a fost un poet și a fost un revoluționar, dar nu a fost un politician. Totuși, atitudinea lui Petőfi Sándor a fost una de implicare permanentă în treburile societății. Un alt poet de aceeași anvergură cu el ar fi Ady Endre. Primele două volume ale lui au fost frumoase, interesante, dar nu aduceau nimic nou.
Apoi, al treilea său volum, „Poezii noi”, ne aduce un alt poet, cu o altfel de poezie și acest lucru se datorează, după părerea mea, faptului că Ady Endre și-a dat seama, ceea ce știa și Petőfi Sándor de altfel, că un poet de greutate trebuie să ofere noi direcții, noi idei, noi forme cititorului și, în general, societății. El și-a dat seama ca societatea în care trăia nu era capabilă de înnoire, de schimbare și atunci inclusiv scriitorii, poeții au menirea să genereze și să impulsioneze o astfel de schimbare. Și, astfel a apărut un altfel de poet, mesianistic, care își asumă permanenta schimbare, permanenta inovare și are un asemenea mesaj. Ady Endre este unul dintre cei mai importanți poeți ai literaturii maghiare”, a susținut Marko Bela.
A urmat un moment liric, în care Marko Bela a citit câteva poezii ale lui Ady Endre în limba maghiară, după care Kocsis Francisko le-a lecturat în limba română, în traducerea sa.
În partea a doua a întâlnirii, Ioan Pintea și Kocsis Francisko au vorbit despre scriitorul Marko Bela și despre locul său în literatura maghiară din România. „Îl consider pe Marko Bela unul dintre poeții mari ai limbii maghiare” a spus Kocsis Francisko, cel care a și tradus mai multe cărți ale lui Marko Bela din limba maghiară în limba română. A urmat un nou moment liric, de data aceasta cu lectura unor versuri din cărțile lui Marko Bela, după care audiența a fost invitată să viziteze expoziția dedicată literaturii și culturii maghiare.
Marți, 1 octombrie 2019, manifestările dedicate centenarului morții lui Ady Endre s-au mutat la Casa Memorială Ady Endre din Satu Mare, eveniment la care Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a fost coorganizatoare, alături de Biblioteca Județeană Satu-Mare, Muzeul Județean Satu Mare și Casa Memorială Ady Endre.