Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede majorarea cuantumului indemnizaţiei de şomaj de care beneficiază persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, acesta urmând să fie egal cu valoarea indicatorului social de referinţă.
Proiectul modifică în acest sens articolul 39 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
„Cuantumul indemnizaţiei de şomaj (…) este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, şi este egal cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an„, prevede proiectul adoptat.
În legea în vigoare, cuantumul acestei indemnizaţii este 75% din valoarea indicatorului social de referinţă.
S-au înregistrat 267 voturi „pentru”, 11 „contra” şi o abţinere. Camera Deputaţilor este for decizional la acest proiect.