Ca urmare a implementării proiectului Linia Verde, toate locurile de parcare de pe strada Gheorghe Șincai din Bistrița, peste 80 la număr, vor fi desființate, iar pentru a compensa pierderea acestor locurilor de parcare, Primăria Bistrița va amenaja o parcare pe strada Lupeni.
Municipalitatea a încheiat un parteneriat cu Biserica Romano – Catolică, astfel că va amenaja o parcare la sol, cu 83 de locuri, pe un teren ce aparține bisericii.
Joi, primarul Ioan Turc a postat pe pagina sa de pe Facebook o serie de imagini în care prezintă cum va arăta noua parcare.
Potrivit primarului, dat fiind faptul că mii de locuri de parcare din oraș au fost desființate ca urmare a implementării marilor proiecte de mobilitate urbană, Primăria Bistrița a demarat un amplu program de amenajare de parcări.
”Am amenajat deja circa 1.000 de noi locuri de parcare distribuite în tot orașul și încă peste 2.000 sunt în diverse stadii de lucru”, a precizat Ioan Turc.