Circa 50 de polițiști și jandarmi din Bistrița-Năsăud au fost în alertă la finele săptămânii trecute. Asta pentru că cineva a sunat la numărul unic pentru situații de urgență 112 și a solicitat ajutor, fără însă să ofere mai multe detalii. Oamenii legii au început o cursă contracronometru pentru a încerca să rezolve cazul.
”La data de 15 februarie, ora 16.04, o persoană necunoscută, a cărei voce părea de copil, a apelat numărul unic de urgență 112 și a solicitat ajutor, fără să ofere alte detalii, după care a închis, nemaiputându-se lua legătura cu acesta. Întrucât exista posibilitatea ca cineva să aibă nevoie de ajutor, în urma apelului, s-a înregistrat un dosar penal privind infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal și s-au activat toate resursele avute la dispoziție pentru soluționarea cazului. S-a constituit o echipă operativă, coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița”, precizează, într-un comunicat de presă, Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Încă de la primirea apelului, pentru toți cei implicați a început o cursă contracronometru, care s-a finalizat ieri 17 februarie, când polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Bistrița-Năsăud și Sibiu au identificat ultima proprietară a telefonului, o femeie în vârstă de 30 de ani, care locuiește, fără forme legale pe strada Ineu din Bistrița.
”Oamenii legii au stabilit faptul că de la acea adresă, copiii femeii, în vârstă de 7 și 8 ani, în timp ce se aflau acasă, nesupravegheați, împreună cu un coleg în vârstă de 8 ani, au apelat în joacă numărul de urgență 112, iar în momentul în care au realizat gravitatea faptei, s-au speriat și au închis. Imediat după acest apel, bateria telefonului mobil s-a descărcat, iar telefonul respectiv nu a mai fost pus în funcțiune. Telefonul și cartela SIM de pe care a fost efectuat apelul au fost ridicate de polițiști”, se mai arată în comunicat.
Cercetările derulate au inclus verificări directe, în teren, dar și alte măsuri specifice și tehnice.
Astfel, au fost implicați în activități 50 de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Municipiului Bistrița, Secției 1 Poliție Bistrița, ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, ai Direcției Operațiuni Speciale, ai Biroului de Analiză a Informațiilor Bistrița-Năsăud, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi ”Gelui Voievod”.
După identificarea minorilor, polițiștii au stabilit că niciunul dintre aceștia nu s-a aflat niciun moment în stare de pericol și nu au fost victima vreunei infracțiuni. Pentru verificări de specialitate, a fost informată Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud.
Cercetările continuă de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, pentru clarificarea cauzei sub toate aspectele, urmând ca la finalizarea acestora să fie formulate propunerile legale prin unitatea de parchet competentă teritorial.