Deputatul social-democrat Daniel Suciu a fost ales luni, de plen, în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Votul a fost secret cu buletine de vot.
Daniel Suciu a primit 205 voturi „pentru” şi 68 de voturi „împotrivă”. Contracandidatul său a fost deputatul AUR George Simion, care a primit 24 de voturi „pentru” şi 249 de voturi „împotrivă”.
”În luna decembrie se împlinesc 12 ani de când fac parte din Parlamentul României. Fix acum 17 ani intram în politică. Am mai îmbătrânit între timp, în schimb nu s-a schimbat motivaţia. Să ştiţi că a fi în serviciul public este cea mai mare onoare pe care o poate avea un om care alege acest drum în viaţă. Acest lucru, cu adevărat, nu s-a schimbat în ceea ce mă priveşte. Am mai greşit, chiar şi de la acest microfon, dar pană la finalul mandatului vă asigur de toată preţuirea mea. Rămân acelaşi om raţional, calm şi echilibrat şi sper să fim împreună cu toţii aşa, chiar dacă ne aşteaptă o perioadă foarte complicată şi fierbinte din cauza alegerilor”, a menţionat Suciu în plenul Camerei Deputaţilor.
Aflat la al treilea mandat în Parlament, Daniel Suciu a ocupat în actuala legislatură funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. Anterior, acesta a fost și secretar al Camerei Deputaților.
În legislatura trecută, Daniel Suciu a ocupat timp de un an, în 2018-2019, funcția de lider al grupului PSD din Camera Deputaților.
Suciu a fost și viceprim-ministru al României în guvernul Viorica Dăncilă și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene.