Deputatul bistrițean Daniel Suciu este noul premier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației publice după ce președintele Klaus Iohannis a semnat, joi seara, decretul de numire în cazul acestuia. Urmează ca în curând social democratul Daniel Suciu să depună și jurământul.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 21 februarie a.c., următoarele decrete: Decret pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului a domnului Vasile-Daniel Suciu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice; Decret pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului a domnului Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul transporturilor”, informează Administraţia Prezidenţială.
Daniel Suciu a fost nominalizat de PSD pentru a ocupa portofoliul de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrație Publice. Decizia referitoare la propunerea liderului deputaţilor PSD Daniel Suciu la Ministerul Dezvoltării a fost luată cu unanimitate de voturi în Comitetului Executiv Național al PSD. La scurt timp după nominalizare, deputatul Daniel Suciu a afirmat că acest lucru reprezintă o ”uriașă responsabilitate”, însă susține că va rămâne cu ”capul pe umeri”.
Potrivit CV-ului postat pe pagina de internet a Camerei Deputaților, în perioada septembrie 2007 – iunie 2012, Daniel Suciu a fost consilier parlamentar, iar între ianuarie 2007 – septembrie 2007, director al Cancelariei Prefectului din cadrul Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud. În perioada 2008 – 2012, acesta a fost consilier județean.
În plan politic, Daniel Suciu a fost purtător de cuvânt al PSD Bistrița-Năsăud, președinte al organizației de tineret a PSD Bistrița-Năsăud, în prezent el fiind vicepreședinte al PSD Bistrița-Năsăud. În februarie 2018, deputatul bistrițean a fost ales lider de grup al deputaților PSD din Camera Deputaților și deține și funcția de secretar general adjunct al PSD.
În prezent, un alt bistrițean ocupă tot un fotoliu de ministru, fiind vorba despre Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor. De asemenea, în trecut, același fotoliu l-a ocupat și bistrițeanca Doina Pană.