Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care prevede modificarea şi completarea Legii nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate. Practic, în urma acestui proiect, organizațiile care acordă sprijin copiilor cu nevoi speciale vor putea să încheie contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate și să aibă acces la resurse, a anunțat deputatul PSD Daniel Suciu.
”La Bistrița există o asociație, condusă de Ana Dragu, ce a făcut în fiecare zi mici minuni pentru copiii cu tulburări din spectrul autist. Și pentru Micii Prinți, Camera Deputaților a adoptat azi proiectul prin care organizațiile care acordă sprijin copiilor cu nevoi speciale vor putea în sfârșit să încheie contracte cu Casa de Asigurări. Cred că este un moment așteptat de multe familii, costurile acestor servicii fiind uriașe și greu de suportat pentru multe din ele”, a scris pe Facebook deputatul Daniel Suciu.
Doi deputați PSD (Laura Vicol și Bogdan Trif) și un senator PSD (Constantin Matei) au fost cei care au inițiat acest proiect de lege.
”Astăzi este cea mai fericită zi, pentru mine, de când sunt deputat al Parlamentului României! Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege, proiectul de suflet pentru care m-am bătut în ultimul an, conform căruia organizațiile care acordă sprijin copiilor cu nevoi speciale vor putea în sfârșit să aibă acces la resurse. Este o veste extraordinară pentru familiile greu încărcate de eforturile financiare necesare susținerii terapiilor de recuperare. Mulțumesc, din inimă, tuturor colegilor parlamentari care au votat acest proiect. Mă bucur de faptul că, dincolo de ceea ce ne desparte din punct de vedere politic, putem lucra împreună ca oameni”, a transmis și Laura Vicol.
Proiectul de lege poate fi consultat AICI.