Președintele Partidului Social Democrat Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunțat, luni după-amiaza, numele social-democraților care vor reprezenta județul în Parlamentul României, în urma alegerilor din 1 decembrie.
Astfel, în ceea ce privește Camera Deputaților, județul va fi reprezentat și în următorii patru ani de Daniel Suciu și Bogdan Ivan. Daniel Suciu, care este în prezent vicepreședinte al Camerei Deputaților, a câștigat al patrulea mandat de deputat, iar Bogdan Ivan, în prezent ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, a obținut al doilea mandat de deputat.
La Senat, mandatul care revine PSD îi va fi atribuit candidatului Cristian Nicula, fost șef al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, în prezent viceprimar al orașului Beclean. Acesta s-a aflat pe locul al treilea pe lista PSD pentru Senat, primele poziții fiind ocupate de candidații Nicolae Moldovan și Camelia Tabără. Aceștia însă au renunțat la mandate, astfel că senator va deveni Cristian Nicula.
Partidul Social Democrat a câştigat alegerile parlamentare la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor, reușind să obțină 31,29% din voturile valabil exprimate.