Un bărbat care a fost dat în urmărire internațională de autoritățile din Austria a fost depistat de polițiștii de Investigații Criminale din Bistrița-Năsăud.
Bărbatul este din Năsăud, iar acesta este cercetat de autoritățile judiciare din Austria pentru infracțiuni de furt.
”La data de 7 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și din cadrul Poliției orașului Năsăud l-au depistat pe un bărbat de 42 de ani, din Năsăud, urmărit la nivel internațional. Pe numele celui în cauză autoritățile judiciare din Austria au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt în formă agravantă prin efracție”, au declarat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis împotriva acestuia ordonanță de reținere pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Curții de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale.