Parcul Municipal din Bistrița ar putea purta denumirea ”Parcul Regele Mihai”, un proiect de hotărâre care prevede atribuirea acestui nume urmând să fie dezbătut de Consiliul Local. Administrația din Bistrița a prezentat o serie de motive care au stat la baza întocmirii acestui proiect și precizează că în Parcul Municipal va fi dezvelit și un bust al suveranului.
Astfel, printre motivele prezentate de inițiatorul proiectului – primarul Ioan Turc – se numără și faptul că ”Regele Mihai reprezintă un reper important al istoriei României, iar la data de 25 octombrie 2021 se vor împlini 100 de ani de la nașterea sa”. De asemenea, municipalitatea mai motivează că, ”prin acțiunile sale, Regele Mihai a avut o contribuție substanțială în salvarea multor vieți omenești prin scurtarea celei de-a doua conflagrații mondiale”.
Totodată, ”pe toată durata exilului, Regele Mihai a constituit un reper și avut un rol important în democratizarea României. Suveranul nu și-a uitat poporul și toate acțiunile sale diplomatice și politice pe care le-a întreprins de-a lungul vieții au avut în vedere interesele României, mai precizează Primăria Bistrița.
Pentru toate aceste motive, în Parcul Municipal din Bistrița va fi dezvelit și un bust al suveranului.
”La centenarul nașterii ultimului monarh al României, regele Mihai I, municipalitatea bistrițeană intenționează să marcheze data de 25 octombrie prin dezvelirea unui bust al suveranului în Parcul Municipal, dar și prin atribuirea unei denumiri oficiale acestei locații, iar numele REGELE MIHAI ar răspunde dorinței multor concitadini care vor să-i cinstească memoria. Denumiri ca Parcul Carol, Parcul Ferdinand, Parcul Regina Maria sunt doar câteva exemple din orașe mari care nu-și uită istoria. Nu există moment mai oportun pentru bistrițeni de a recunoaște meritele unui fost conducător al statului român, un personaj istoric ce poate fi considerat ultimul exponent al democrației veritabile înainte de experiența comunistă prin care am trecut cu toții ca națiune”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Bistrița din 20 octombrie.
Rămâne de văzut dacă proiectul va trece de votul consilierilor locali.