Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a adoptat o hotărâre prin care a decis introducerea restricțiilor de week-end în două comune din județ. De asemenea, în alte opt au fost modificate scenariile.
Astfel, potrivit hotărârii CJSU Bistrița-Năsăud, în comuna 𝐒̗𝐢𝐞𝐮 𝐌𝐚̆𝐠𝐡𝐞𝐫𝐮𝐬̗ se aplică scenariul roșu, în vreme ce comunele 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐚, 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐢𝐭̗𝐚, 𝐍𝐞𝐠𝐫𝐢𝐥𝐞𝐬̗𝐭𝐢, 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐮 𝐑𝐚𝐫𝐞𝐬̗, 𝐒̗𝐢𝐞𝐮- 𝐎𝐝𝐨𝐫𝐡𝐞𝐢, 𝐒̗𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚𝐠, 𝐓𝐢𝐡𝐚 𝐁𝐚̂𝐫𝐠𝐚̆𝐮𝐥𝐮𝐢 au trecut în scenariul verde. Totodată, CJSU Bistrița-Năsăud a decis introducerea restricțiilor pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică în comunele 𝐌𝐨𝐧𝐨𝐫 și 𝐁𝐮𝐝𝐞𝐬̗𝐭𝐢.
În unitatea administrativ-teritorială 𝐒̗𝐢𝐞𝐮 𝐌𝐚̆𝐠𝐡𝐞𝐫𝐮𝐬̗, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 3/1000 locuitori se aplică următoarele măsuri:
- se interzice activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
- este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
În unitățile administrativ- teritoriale 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐚, 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐢𝐭̗𝐚, 𝐍𝐞𝐠𝐫𝐢𝐥𝐞𝐬̗𝐭𝐢, 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐮 𝐑𝐚𝐫𝐞𝐬̗, 𝐒̗𝐢𝐞𝐮- 𝐎𝐝𝐨𝐫𝐡𝐞𝐢, 𝐒̗𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚𝐠, 𝐓𝐢𝐡𝐚 𝐁𝐚̂𝐫𝐠𝐚̆𝐮𝐥𝐮𝐢, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, se aplică următoarele restricții:
- activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-22:00;
- aceleași restricții se aplică și activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
În unitățile administrativ-teritoriale 𝐌𝐨𝐧𝐨𝐫 și 𝐁𝐮𝐝𝐞𝐬̗𝐭𝐢, unde incidența cumulată la14 zile este mai mare decât 4/1000 și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori se introduc restricțiile pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Astfel:
- se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20:00 – 05:00 cu următoarele excepții: – deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; – deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; – deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; – deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
- pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
- pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
- se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 05:00 – 18:00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori;
- în intervalul orar 1800 – 0500 operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
- unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară;
- se suspendă activitatea operatorilor economici, desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness;
- aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5 la 1.000 de locuitori.
Aceste măsuri au intrat în vigoare începând cu data de 𝟮𝟳 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟏 și se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.