Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat au susținut o declarație de presă duminică seara. Aceștia au venit cu precizări importante legate de Ordonanța Militară cu numărul 4, anunțând astfel noi măsuri luate pe teritoriul țării, pe care toți cetățenii trebuie să le respecte cu strictețe în scopul limitării răspândirii infecțiilor cu noul tip de coronovirus.
Mai jos vă prezentăm câteva aspecte esențiale anunțate de ministrul Marcel Vela și prevăzute în Ordonanța Militară numărul 4.
„Vă prezentăm principalele activități pentru prevenirea răspândirii cu noul tip de coronavirus, dar și alte măsuri de ordin legislativ, administrativ și operațional, pentru a crește gradul de protecție al cetățenilor”, a precizat ministrul Ion Marcel Vela, continuând apoi să prezinte noile prevederi.
- Am clarificat cu privire la persoanele de peste 65 de ani, un interval orar în care pot să-și rezolve problemele de natură medicală, respectiv pe durata zilei.
- Am permis deplasarea în afara locuinței a persoanelor în vârstă de peste 65 de ani și în intervalul 20.00-21.00, pentru asigurarea necesarului pentru animalele de companie.
- Am abordat și un alt domeniu, cu privire la cei care nu respectă condițiile de izolare sau carantinare. Așadar, am stabilit că cei care sunt în izolare la domiciliu, identificați ca atare, dacă încalcă regulile, intră direct în carantină cu condiția că vor suporta toate cheltuielile pe care le implică această carantinare.
- Cei care nu respectă carantinarea vor intra încă 14 zile în carantină din momentul în care sunt depistați că nu au respectat regulile, suportând și ei cheltuielile.
- Conducătorii auto care intră în țară, cei care conduc un tonaj mai mare de 2,4 tone, au 3 opțiuni: fie angajatorul le asigură un loc să se izoleze între curse, nu mai mult de 14 zile, fie declară că se izolează la domiciliu, fie autoritățile locale pun la dispoziție spații de carantinare, pentru a asigura protecția familiilor.
- Pentru că ar putea fi afectate și familiilor piloților, același condiții le aplicăm și piloților de aeronave și personalului navigant.
- Am decis un articol care va clarifica situația sistemului energetic național. Am instituit pentru o perioadă stabilită de angajator măsuri de izolare pentru personalul care asigură transportul, activitățile de mentenanță în acest sector, inclusiv în zona de extracție, procesare a resurselor și materiilor prime.
- Autoritățile locale vor monta dispozitive cu soluții dezinfectate la toate intrările blocurilor și vor efectua dezinfecții în spațiile de la intrarea în blocuri.
- Ministerele cu rețea sanitară proprie vor asigura, la cerere, spații hoteliere pentru personalul din sistemul public sanitar.
- Interdicția privind circulația într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică doar circulației pietonale.
- Odată cu publicarea acestei ordonanțe, în perioada stării de urgență prețurile la energie electrică și termică, gaze naturale, apă, carburanți nu mai pot fi majorate peste nivelul practicat azi. Aceste prețuri pot doar să scadă.
De asemenea, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare se măresc şi vor avea următoarele valori:
- Minim 2.000 de lei şi maxim 20.000 de lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cum sunt în prezent.- Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare se măreşte de la 1.000 de lei cât este în prezent la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoanele juridice rămâne la 70.000 de lei.
Toate prevederile cuprinse în Ordonanța Militară 4 pot fi consultate mai jos:
Art.1 – (1) Circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinţei/gospodăriei, este permisă şi în afara intervalului orar 11.00-13.00 dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susţinătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în situaţiile prevăzute la alin. (1) se prezintă o declaraţie pe propria răspundere completată în prealabil, care trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei, motivul şi locul deplasării, data şi semnătura.
(3) Circulaţia persoanelor prevăzute la alin.(1), în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă şi în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinţei/gospodăriei. Declaraţia pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.2 – (1) Operatorii economici care comercializează alimente şi produse de strictă necesitate şi care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile dispuse prin ordonanţe militare în perioada stării de urgenţă îşi vor organiza programul de lucru pentru a facilita şi a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 30 martie 2020.
Art.3 – (1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.
(2) Persoanele care nu respectă condiţiile izolării la domiciliu şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.
(3) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.4 – (1) La intrarea în ţară, pentru protejarea propriilor familii, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone optează pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, în perioada dintre curse, pentru una dintre următoarele modalităţi de protecţie împotriva răspândirii COVID-19:
a) carantinarea în spaţii puse la dispoziţie de către angajator;
b) izolarea la domiciliu împreună cu toate persoanele cu care locuiesc/se gospodăresc, sau singuri, în alt spaţiu locativ disponibil;
c) carantinarea la cerere, în spaţiile puse la dispoziţie de autorităţile administraţiei publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinării.
(2) Opţiunea pentru una dintre modalităţile prevăzute la alin. (1) se materializează prin completarea, de către conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, a unei declaraţii pe propria răspundere prin care îşi asumă una dintre cele 3 variante de carantinare/izolare.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi piloţilor de aeronave şi personalului navigant.
(4) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.
Art.5 – (1) Se instituie, pentru o perioadă stabilită de angajator, măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcţii esenţiale pentru asigurarea funcţionării producţiei, transportului şi distribuţiei energiei electrice şi gazelor naturale, a activităţilor de întreţinere şi mentenanţă a echipamentelor şi instalaţiilor specifice, precum şi a celorlalte activităţi de aprovizionare, respectiv, extracţie, producţie şi procesare a resurselor şi materiilor prime şi/sau semiprocesate energetice necesare funcţionării corespunzătoare Sistemului Energetic Naţional în concordanţă cu prevederile Planurilor proprii de continuitate a activităţilor de bază în cazul instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României.
(2) Refuzul izolării preventive de către personalul prevăzut la alin.(1) atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020, ora 12.00.
Art.6 – (1) Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluţii dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuinţe situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale şi vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor şi alte spaţii comune.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.
Art.7 – (1) Ministerele cu reţea sanitară proprie şi autorităţile administraţiei publice locale care au în subordine sau în coordonare unităţi sanitare vor asigura la cerere spaţii hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19 în rândul cadrelor medicale sau al familiilor acestora.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.
Art.8 – (1) În perioada stării de urgenţă preţurile la energie electrică şi termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate şi carburanţi nu pot fi majorate peste nivelul practicat la data emiterii prezentei ordonanţe militare, acestea putând fi doar diminuate în funcţie de cerere şi ofertă.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.9 – (1) În perioada în care este instituită starea de urgenţă, alertele sanitare, comunicatele, textele, materialele fotografice şi audio-video cu mesaje de interes public care sprijină măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, guvernamentale şi/sau sponsorizate de către operatorii economici publici sau privaţi, persoane fizice sau organizaţii neguvernamentale, vor fi mediatizate gratuit şi se vor adăuga ca timp suplimentar spaţiului alocat pentru publicitate.
(2) Difuzarea categoriilor de mesaje prevăzute la alin. (1) va fi solicitată radiodifuzorilor sau instituţiilor mass-media de către Grupul de comunicare strategică din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi se vor identifica în momentul difuzării cu menţiunea „Mesaj de utilitate publică”.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.10 – (1) Pe perioada stării de urgenţă se autorizează Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pentru avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor şi dispozitivelor medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea răspândirii, precum şi pentru tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.11 – (1) Transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, accesul navelor în porturile româneşti, precum şi inspectarea şi operarea navelor se desfăşoară fără restricţii, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a infectării cu COVID-9, impuse de Ministerul Sănătăţii.
(2) Se interzice accesul piloţilor la bordul navelor maritime şi fluvio-maritime, sosite din zonele de risc roşu sau galbene, dacă nu dispun de echipamentul de protecţie stabilit de Ministerul Sănătăţii.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.12 – (1) După alineatul (2) al articolului 3 din Ordonanţa militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins: „(3) Interdicţia privind circulaţia persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică exclusiv circulaţiei pietonale”.
Art.13 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe militare:
a) Poliţia Română, Jandarmeria Română şi Poliţia locală, pentru măsurile prevăzute la art.1;
b) Poliţia Română, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi Poliţia locală, pentru măsura prevăzută la art.2;
c) Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Jandarmeria Română, Poliţia locală, Direcţiile de sănătate publică şi conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.3 şi 4;
d) Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, pentru măsura prevăzută la art.5;
e) Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, pentru măsurile prevăzute la art.11.
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1-5 şi art.11 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Personalul instituţiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.14 – (1) Prezenta ordonanţă militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puţin 2 zile de la data publicării, despre conţinutul prezentei ordonanţe militare”.