Compartimentul Disciplina în construcții din cadrul Poliției Locale a municipiului Bistrița se confruntă cu deficit de personal, spune primarul Ioan Turc, potrivit căruia există un singur angajat care se ocupă de acest segment.
”Avem o problemă legată de partea de disciplină în construcţii pentru că mai avem un singur angajat acolo, iar la toate concursurile pe care le-am organizat până acum nu au fost doritori. Este o problemă reală cea pe care o avem. O să încercăm să găsim o soluţie ca din interior să detaşăm pe cineva, deşi să ştiţi că nu este o foarte mare înghesuială. Este o problemă delicată. Disciplina în construcţii ştiţi ce presupune”, a mai spus primarul.
Declarația primarului a venit în contextul în care, în ultima ședință a Consiliului Local Bistrița, un consilier i-a adresat primarului o interpelare legată de pista de biciclete de pe strada Drumul Dumitrei Vechi.
„Trecând pe strada Drumul Dumitrei Vechi, am văzut că pista de bicicletă de pe această stradă a fost spartă pentru a se face ceva racord de energie electrică la o casă şi s-a făcut o reparaţie foartă urătă, plină de pietre. Totuşi, pistele pe acea stradă au fost date în folosinţă acum câteva luni. Și drumul e spart. (…) O lucrare făcută cu nesimţire. Păcat că pista arată bine”, a spus consilierul PNL Cristian Munthiu.
Primarul a răspuns că știe despre această situație. ”Am observat că, din nefericire, pe o stradă pe care s-a lucrat s-au făcut intervenţii pentru branșări, e limpede, se vede ce s-a întâmplat acolo. Practic, din punctul meu de vedere, toată strada trebuie refăcută. (…) Vom vedea care este situaţia acolo şi, ca de fiecare dată, le vom solicita celor care au făcut intervenţii să repare ceea ce au stricat. E simplu să vedem cine a intervenit pentru că s-a intervenit în fața proprietății”, a precizat Ioan Turc.