Un bărbat din Vermeș s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiștii Serviciului Rutier pentru mai multe infracțiuni.
Potrivit polițiștilor, bărbatul a fost depistat în timp ce conducea cu viteză un autoturism pe Drumul Național 15A, în localitatea Galații Bistriței. Mașina era înmatriculată în Germania, dar rula pe drumul național cu viteză peste limita legală. Mai exact, șoferul conducea cu 101 km/h pe un sector de drum pe care viteza maximă admisă este de 50 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional și polițiștii i-au reținut permisul de conducere prezentat.
Oamenii legii au precizat că acesta a prezentat pentru control un permis de conducere emis de autoritățile din Spania, însă verificările au scos la iveală faptul că acesta nu figurează ca deținător de permis de conducere.
Astfel, în acest caz a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals și uz de fals.