Deputat Cristina Iurișniți: ”Susțin desființarea inspectoratelor școlare și finanțarea perfecționării cadrelor didactice!”

 

Deputatul bistrițean Cristina Iurișniți și-a exprimat, printr-o declarație de presă, punctul de vedere cu privire la rezultatele obținute de cadrele didactice participante la examenul de titularizare din acest an.

Mai puțin de jumătate dintre profesorii care au dat examenul de titularizare au obținut note de peste 7, minimum necesar pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Datele de la Ministerul Educației arată că, înainte de contestații, rata notelor peste 7 obţinute de candidaţii care au participat la proba scrisă este de 46,86%, mai mică decât în 2018 când a fost 47,40%. 92 de candidaţi (0,47%) au obţinut nota 10, respective 19,10% dintre candidați au luat note mai mici de 5 și cel puțin teoretic nu ar avea dreptul, după această etapă, să acceadă pe un post de predare”, a precizat Iurișniți.

Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, a criticat afirmația ministrului Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, potrivit căreia, procentul de promovare ”nu este nici mic, dar nici mare, pentru că este important ca profesorii trimiși în sistem să fie bine pregătiți”. Iurișniți susține că România e singura țară din Uniunea Europeană unde predau profesori nepregătiți.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că “procentul nu este nici mic, dar nici mare, pentru că este important ca profesorii trimiși în sistem să fie bine pregătiți”. Și care ar fi alternativa în această situație, doamna ministru? România este singura țară din Uniunea Europeană unde predau profesori nepregătiți: mai exact, aproximativ 4.500 de cadre didactice necalificate s-au aflat la catedră în acest an școlar, din lipsă de alternative”, mai arată deputatul.

Cristina Iurișniți dă exemplu un caz din județul Bistrița-Năsăud: ”Anamaria Mihăilă, din Sângeorz Băi, una dintre cele trei profesoare cu nota 10 la examenul de titularizare din acest an în județul Bistrița-Năsăud, deși a obținut această notă maximă în două județe (Cluj și Bistrița-Năsăud) fără posturi în specialitatea ei, este nevoită să migreze de la o școală la alta, pe un post scos la suplinire sau rezervat pentru un titular care se află într-o funcție de conducere. În altă ordine de idei, în județul Bistrița-Năsăud un număr de 25 de cadre didactice, de diferite specializări, care au împlinit vârsta de 65 de ani, se află în continuare în activitate, cu aprobarea școlilor unde activează și a Inspectoratului Școlar”. mai adaugă parlamentarul bistrițean.

În opinia deputatului, reforma sistemului de educație, trebuie făcută de specialiști. ”De către oameni responsabili, integri și cu expertiză în domeniu, iar apoi aprobată/agreată de toți factorii de decizie, indiferent de cine se află la guvernare, având la bază necesitățile actuale ale societății românești și exemple de bună practică din sistemele de învățământ europene, care s-au dovedit în timp eficiente.
Calitatea profesorului și motivația sa sunt adevăratele probleme, formarea și selecția de calitate pentru profesori și directori, precum și răsplata lor pe măsura rezultatelor”, a completat deputatul.

 

error: Content is protected !!