Deputatul PSD Bogdan Ivan a anunțat că un amendament pe care l-a depus la proiectul de lege privind plafonarea prețului la energie și gaze naturale a fost aprobat în Comisia pentru Industrii a Camerei Deputaților.
”Am reușit o victorie foarte importantă astăzi în Camera Deputaților – plafonarea prețurilor la energie și gaze și pentru spitale, școli, grădinițe și cabinetele medicilor de familie. Am promis că voi lupta pentru oamenii simpli și am făcut acest lucru. Le mulțumesc colegilor mei din PSD că m-au sprijinit în acest amendament, dar și parlamentarilor din celelalte partide care au înțeles că bolnavii și elevii nu merită să stea în frig în această iarnă”, a declarat Bogdan Ivan.
Deputatul PSD a completat că amendamentul său vizează ”plafonarea prețului la energie electrică la maxim 1 leu/kWh cu toate taxele incluse, 0,291 lei/kWh compensare pentru consumatorii casnici, școli, spitale, creșe, grădinițe, IMM-uri, biserici si ONG-uri și un preț de referință pentru gaze de 125 lei/MWh”.
Bogdan Ivan a completat că votul final pe proiectul de lege privind plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale va fi dat miercuri în plenul Camerei Deputaților, urmând ca legea să fie promulgată de președintele României și apoi să intre în vigoare.
Potrivit deputatului, pentru acest proiect de lege au semnat și circa 15.000 de bistrițeni.