Deputatul PSD Daniel Suciu afirmă că prețul la energie electrică va fi majorat, această scumpire urmând să fie resimțită de români începând cu luna octombrie. Într-o postare pe o rețea de socializare, social democratul se arată nemulțumit de acest lucru și critică actualul Guvern.
”No Cîțule dragă, ne-ai întrebat cum sună. Hai să îți spunem noi, românii, cum sună. Ăsta e contractul de curent electric în vigoare, 456 de lei/mw, și asta e înștiințarea pe care au primit-o românii zilele acestea, 1.010 lei/mw, adică dublu și. E o fericire, așa-i? Românii debordează de fericire și, până la urmă, s-ar ăputea să luăm în considerare sfatul păcătosului de la tine din Guvern care ne-a spus că cea mai sigură metodă de economisire e să stingem becul. Sau să urmărim când plouă, să prindem cu ligheanul Violetei Alexandru fulgerul pentru energie electrică. Sau, ca pe vremea lui Ceaușescu, să umblăm cu lumânările după noi. Totuși, te mai întreb o dată, dragul meu Cîțu: ce fumați acolo la voi în Palatul Victoria sau la tine în birou? Ce fericire pe noi, românii”, a spus Daniel Suciu în postarea de pe Facebook.
În aceeași postare, deputatul PSD a mai precizat că românii primesc zilele astea înștiințările cu prețul la energie electrică, care, potrivit social democratului, va fi cu 120% mai mare din octombrie.
De 1 nov la LUMINATIE desigur ca vom umbla cu lumanarile in jab .