Deputatul Ionuț Simionca, apel la parlamentarii social-democrați din Bistrița-Năsăud. Ce le cere?

Ionut Simionca

Deputatul Ionuț Simionca a lansat un apel către parlamentarii PSD din Bistrița-Năsăud, cărora le cere să pună ”dorințele bistrițenilor înaintea ordinelor de la partid”. Potrivit deputatului, bistrițenii vor să își aleagă primarul în două tururi de scrutin, motiv pentru care îi îndeamnă pe parlamentarii PSD din județ să susțină un astfel de demers.

Modificarea legii alegerilor locale, în sensul alegerii primarului în două tururi de scrutin, intră în linie dreaptă. Peste o săptămână, Guvernul își angajează răspunderea în Parlament ca această schimbare să intre în vigoare la alegerile din mai. Vreme de doi ani, am încercat să convingem PSD că politica trebuie să se apropie de oameni, că primarul trebuie să fie ales de un număr cât mai mare de cetățeni”, spune Ionuț Simionca.

Deputatul mai precizează că peste un milion de români, din care aproape 30.000 de bistrițeni, au semnat pentru susținerea proiectului PMP de revenire la alegerea primarului în două tururi.

Deși inițiativa noastră legislativă a trecut de Senat, PSD a blocat-o în Camera Deputaților refuzând să o supună la vot. PSD mai are la dispoziție șapte zile pentru a înțelege că este nevoie de reguli electorale care să crească încrederea românilor în clasa politică. În situația în care s-ar trezi la realitate, PSD ar renunța la intenția de a depune, alături de UDMR, o moțiune de cenzură pentru a bloca alegerea primarului în două tururi”, mai spune deputatul PMP de Bistrița-Năsăud.

În acest context, Ionuț Simionca a lansat un apel către parlamentarii PSD din Bistrița-Năsăud, pe care îi îndeamnă ”să pună dorințele bistrițenilor înaintea ordinelor de la partid. Or, fără nicio urmă de îndoială, bistrițenii vor să își aleagă primarul în două tururi de scrutin”.

 

error: Content is protected !!