Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, a votat la alegerile pentru desemnarea Președintelui României, precizând că votul său a fost dat ”pentru viitorul României și al copiilor noștri”.
După ce a trecut pe la urne, deputatul a postat un mesaj pe pagina oficială de pe o rețea de socializare. ”Din 2016 de când am decis să mă implic în politică, am transmis cu perseverență mesajul schimbării atât în Parlament, cât și în stradă, în mass-media sau pe rețelele de socializare! Am votat pentru justiție independentă, autostrăzi și investiții, depolitizare în școli și spitale, meritocrație, competență și demnitate în România!Am votat pentru ca vocea românilor să se audă puternic prin viitorul președinte! Am votat pentru viitorul României și al copiilor noștri!”, a scris parlamentarul bistrițean.
La ora 13:00, prezența la vot în județul Bistrița se apropie de 21 de procente, la același nivel cu cea de la nivel național.