Un bărbat recent întors din Austria, care ar fi trebuit să stea în carantină timp de 14 zile, nu a respectat această măsură, fiind depistat de jandarmi la o casă de pariuri din orașul Năsăud. În plus, acesta nu purta nici masca de protecție. Bărbatul s-a ales cu amenzi.
”Jandarmii din cadrul Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au depistat un bărbat întors din Austria în aceste zile, care nu respecta măsura carantinării, conform prevederilor legale în vigoare. Acesta se afla alături de un prieten la o casă de pariuri din oraşul Năsăud şi a afirmat că nu a ştiut că trebuie să stea acasă timp de 14 zile pentru protecţia lui şi a celor din jur. Mai mult decât atât, aceştia nu purtau nici masca de protecţie”, informează Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
Ambele persoane au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 3.000 de lei, astfel: 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii de carantinare, respectiv cu 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.
Reamintim tuturor faptul că nerespectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea COVID – 19 atrage după sine răspunderea contravenţională conform legislaţiei legale în vigoare.