Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege prin care se stabilește caracterul imprescriptibil al răspunderii penale pentru o serie de infracţiuni grave, a anunțat deputatul PNL Diana Morar. Potrivit parlamentarului, printre acestea se numără și traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, agresiunea sexuală, tortura sau pornografia infantilă.
”Practica judiciară arată că în situații precum trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism sau chiar în situaţii de pornografie infantilă, autorii acestor fapte acționează în cadrul unor grupuri infracţionale organizate care sunt foarte greu de pus sub acuzare și se ajunge la situații în care termenul de prescripţie se scurge înainte ca dosarele să poată fi finalizate, iar autorii acuzați în mod oficial. Declararea acestor infracţiuni ca fiind imprescriptibile este necesară nu doar pentru a face dreptate fiecărei victime, ci mai ales pentru mesajul clar pe care îl transmite în societate, și anume că autorii acestor infracțiuni nu se vor mai putea ascunde în spatele trecerii timpului și vor plăti pentru faptele lor”, a explicat Diana Morar.
Totodată, deputatul PNL mai subliniază că se vor majora și pedepsele pentru infracţiunea de nedenunţare a infracţiunilor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile sau a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor sau care au avut ca urmare moartea unui minor.
”Având în vedere că astfel de fapte afectează în mod iremediabil integritatea fizică și psihică a persoanelor care le cad victime, trebuie să sporim măsurile pentru protejarea victimelor acestor infracțiuni”, a adăugat sursa citată.
Camera Deputaților este for decizional, astfel că proiectul merge la președinte pentru promulgare.