Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat o inițiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare, precum şi pentru o modificare în Legea fondului funciar, a anunțat deputatul PNL Diana Morar, care a depus câteva amendamente la acest proiect, ele fiind admise de Parlament. Astfel, potrivit deputatului, municipiul Bistrița și alte patru comune din județ își vor recupera banii cheltuiți pentru efectuarea lucrărilor de cadastru și carte funciară.
Printre amendamentele deputatului Diana Morar care au fost adoptate de Parlament se numără și unul care vizează modul de soluționare a cererilor.
”Documentele tehnice realizate la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale sau după caz cele realizate la nivel de sectoare cadastrale se afișează, prin grija oficiului teritorial, pentru o perioadă de 60 de zile. Cererile de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului se formulează în termen de 60 de zile de la data afișării și sunt însoțite de documente doveditoare. Comisia de soluționare a cererilor de rectificare, formată din reprezentanți desemnați de primar, reprezentanți mandatați ai executantului lucrării de înregistrare sistematică și reprezentanți desemnați de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, soluționează cererile în perioada de afișare publică, dar nu mai târziu de 60 de zile de la finalizarea perioadei de afișări, conform realității din teren și a unei proceduri stabilite prin regulament, aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale”, a precizat Diana Morar.
Un alt amendament adoptat vizează cinci UAT-uri ale județului Bistrita-Năsăud – municipiul Bistrița și comunele Lunca Ilvei, Ilva Mică, Ilva Mare și Măgura Ilvei – care și-au realizat din fonduri proprii cadastrarea și care vor recupera banii, suma totală care va intra în bugetele lor locale fiind de de 9,3 milioane lei.
”Pot face obiectul decontării și sectoarele cadastrale recepționate de către oficiile teritoriale anterior intrării în vigoare a Legii nr. 150/2015 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare, în cadrul contractelor de înregistrare sistematică încheiate de unitățile administrativ-teritoriale în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu Agenția Națională”, a mai precizat deputatul PNL.
Parlamentarul a mai adăugat că un alt amendament vizează creșterea finanțării acordate pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale.
”Agenţia Naţională finanţează lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale într-un cuantum de maximum 84 lei + TVA/carte funciară, care se majorează pentru terenurile situate în extravilan cu coeficienţii aferenţi categoriilor de dificultate ale terenurilor în funcţie de relief prevăzuţi în anexele la Normele de timp pentru operaţiile necesare realizării lucrărilor de specialitate în cadrul Centrului Naţional de Cartografie, aprobate prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale. Cuantumul de maximum 84 lei + TVA/carte funciară se majorează pentru terenurile situate în intravilanul comunelor cu un coeficient de 2,6, pentru terenurile situate în intravilanul orașelor, municipiilor și reședințelor de județ se majorează cu un coeficient de 3,1, iar pentru terenurile situate în intravilanul localităților din județul Ilfov și București se majorează cu un coeficient de 3,5. Pentru imobilele situate în zonele de aplicare a Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, sumele rezultate ca urmare a majorării cuantumului maximum 84 lei + TVA/carte funciară cu coeficienții aferenţi categoriilor de dificultate ale terenurilor în funcţie de relief în cazul imobilelor situate în extravilan sau cu coeficienții aferenți în cazul imobilelor situate în intravilan se majorează cu un coeficient de 1,4”, a mai explicat Diana Morar.
Sursa citată a adăugat că ultimele două amendamente au fost depuse alături de deputat PSD Bogdan Ivan Gruia.