Secretarul de stat Diana Morar a anunțat că la nivel guvernamental se poartă discuții și se fac demersuri cu privire la redeschiderea școlilor și desfășurarea noului an școlar în condiții de siguranță.
”Am participat marți, la Guvern, în calitate de reprezentant al Ministerului de Justiție, la a doua ședință a grupului de lucru extins pentru redeschiderea școlilor în luna septembrie. Reprezentanți ai Guvernului, Administrației Prezidențiale, Parlament, ONG-uri, federații sindicale, reprezentanții elevilor, studenților dar și reprezentanții părinților și-au expus punctul de vedere și au indicat problemele cu care s-au confruntat, dar și soluțiile pe care le văd pentru a începe anul școlar și universitar în condiții de maximă siguranță. Avem la dispoziție această perioadă de vară, timp în care vom lucra intens pentru pregătirea redeschiderii școlilor în siguranță, chiar și în condiții dificile. Vom păstra acest dialog constant cu toți actorii din sistem pentru a susține dreptul copiilor la o educație de calitate”, a precizat Diana Morar.
Reamintim că un grup de lucru interministerial pentru pregătirea redeschiderii şcolilor şi universităţilor din toamnă a fost constituit la Guvern, urmând să fie elaborat un ghid de norme şi reguli.
Inchiderea masivă a scolilor de toate gradele, ca urmare a generalizării pandemiei de COVID-19, a determinat un regres devastator în domeniul educatiei pentru sute de milioane de elevi din intreaga lume. De aceea, printre prioritatile actuale se numără redeschiderea scolilor, atunci cand se va putea realiza acest lucru in sigurantă. In acest sens, la baza deciziilor autoritatilor nationale si locale privind redeschiderea scolilor, trebuie să se afle interesul suveran al copilului si considerentele generale privind sanatatea publica.
Asta presupune o analiză serioasă a beneficiilor si riscurilor implicate pentru educatie, sanatatea publica si factorii socio-economici. Prin urmare, scolile trebuie să analizeze cum pot functiona mai bine in momentul redeschiderii, prin acordarea unui suport mai eficient pentru procesul de invătare, asociat cu consolidarea si standardizarea practicilor de invătământ la distantă, si a unui sprijin mai complet copiilor din scoală, inclusiv pe plan medical, nutritional, psihosocial, dar si dotarea cu instalatii de apă, salubritate si igienă personală.
Prioritatea absolută este finantarea investitiilor pentru consolidarea sistemelor de invătământ necesare realizarii procesului de redeschidere a scolilor, in conditii de sigurantă pe plan logistic si cu personal didactic bine pregătit.