Bistrițenii care speră să obțină o locuință socială sau de necesitate pot să depună cereri în acest sens începând de luna viitoare, a anunțat Primăria Bistrița.
”Cererile pentru obţinerea unei locuinţe sociale sau de necesitate pentru anul 2022 se pot depune în perioada 01.11.2021 – 31.12.2021. Lista cu actele necesare se poate obţine de la registratura Direcţiei Patrimoniu, str. Gheorghe Șincai nr. 2 – biroul nr. 7 sau de pe site-ul Primăriei municipiului Bistrița, secțiunea Anunțuri – Acte necesare – Direcția Patrimoniu. Relaţii suplimentare se pot obține și la numărul de telefon 0263/223923, int. 260”, informează Primăria Bistrița.
Până în prezent, administrația locală din Bistrița a reușit să construiască blocuri cu destinația de locuințe sociale în Viișoara și în Subcetate.