Primăria Bistrița a demarat procesul de notificare a proprietarilor de clădiri clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, în legătură cu noile condiții de acordare a scutirii de la plata impozitului, care vor intra în vigoare începând cu anul 2026.
Potrivit primarului Gabriel Lazany, scutirea de impozit nu va mai fi acordată automat, ci doar în cazul în care fațada stradală sau principală a clădirii este renovată ori reabilitată.
”În anumite condiții, se va putea obține scutirea și pentru alte tipuri de intervenții – întreținere, conservare, consolidare sau restaurare – însă doar dacă acestea pot fi dovedite prin documente justificative”, a precizat edilul.
Primarul atrage atenția că proprietarii care nu își reabilitează fațadele riscă o majorare a impozitului cu până la 500%, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal și cu Hotărârea Consiliului Local nr. 242/2024.
”Nu vorbim doar despre o obligație fiscală, ci despre o responsabilitate față de patrimoniul și identitatea orașului nostru”, a subliniat Gabriel Lazany.