Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a declarat, marți, la Bistrița, că este profund nemulțumită de activitatea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și de cea a agențiilor locale. În acest context, directorul agenției din Bistrița-Năsăud, Otilia Râpan, a reacționat, precizând că și-ar fi dorit ca ministrul să viziteze și instituția pe care o conduce pentru a îi prezenta problemele cu care se confruntă.
”Am așteptat-o cu drag pe doamna ministru, chiar ne-am fi dorit să vină și să îi arătăm cum ne plouă în agenție. Noi stăm cu gălețile pe hol. Suntem în chirie acolo, proprietarii nu doresc să facă investiții deloc. Noi nu avem bani să reparăm scările sau acoperișul. Chiar mi-aș fi dorit să vină doamna ministru să îi arătăm în ce condiții stăm acolo”, a declarat, în timpul unei ședințe a Colegiului Prefectural, Otilia Râpan, care a mai completat că nu este în măsură să comenteze afirmațiile făcute de ministrul Violeta Alexandru.
Legat de problema sediului Agenției Județene pentru Ocupare a Forței de Muncă Bistrița-Năsăud, Otilia Râpan a mai precizat că deși anul trecut au fost demarate lucrările pentru un nou sediu al agenției, în spatele Casei de Pensii Bistrița-Năsăud, anul acesta fondurile au fost tăiate, astfel că lucrările nu mai pot continua.
”În urmă cu un an ne-am apucat de lucrări la o clădire proprie, iar anul acesta nu avem bani să o terminăm. Poate ni se alocă totuși bani la rectificare să ne terminăm clădirea începută și să ne mutăm în spate la Casa de Pensii. În sediul actual, persoanele cu dizabilități nu pot ajunge la noi. Avem un buton pe care apasă și coboară un angajat. Nu aveam cum să instalăm lift într-o clădire care nu e a noastră. Nu știu dacă ne permitea proprietarul”, a mai precizat Otilia Râpan.
În altă ordine de idei, în ședința Colegiului Prefectural, Otilia Râpan a prezentat și un raport al activității instituției pe anul trecut.
În cifre, bilanțul AJOFM Bistrița-Năsăud arată că, în anul 2019, aproximativ 6.000 de persoane au fost încadrate în muncă prin intermediul serviciilor oferite de instituție. De asemenea, pe parcursul anului trecut au fost organizate și 30 de programe de formare în 19 ocupații/calificări. În plus, la nivelul agenției din Bistrița-Năsăud se află în implementare un număr de 10 proiecte finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Capital Uman.