Dorin Dobra a susținut o conferință de presă, în timp ce colegii liberali analizau numele președintelui ce va fi dat spre validare Biroului Permanent Național. După ce a atacat P.S.D-ul din toate pozițiile, senatorul a vorbit despre alegerile din toamnă și despre planurile sale de viitor.
Precum Mircea cel Bătrân, Mircea Dorin Dobra își apără, NU sărăcia și nevoile și neamul, ci… mandatul!
În conferința de presă de azi, Dobra a anunțat că își va apăra mandatul de senator! Dorin Dobra se încălzește pentru alegerile locale din toamnă și mai vrea un mandat de parlamentar: „La București sunt considerat un bun senator, din acest motiv am devenit vice-lider, iar pentru eventualul viitor mandat, proiecțiile sunt chiar mai mari.”
Dobra ar vrea să fie în capul listei senatoriale, deoarece: Bistrița are doar 2 senatori și locul 2 pe listă NU e eligibil, după cum el însuși declară.
În 2012, Mircea-Dorin Dobra a ieșit senator de Bistrița din partea U.S.L, în tandem cu deputatul Doina Pană. De data aceasta, alegerile vor avea loc pe liste, iar Dobra speră să fie în capul listei pentru Senatul României.
Citiți și:
La Bistrita esti considerat un senator nul.