Doi bărbați, trimiși în judecată în cazul scandalului din Maieru, în urma căruia un tânăr a fost tăiat cu un cutter

 

În luna aprilie a acestui an, Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a fost solicitat să intervină pe raza localității Maieru, acolo unde zăcea un tânăr de 29 de ani. Acesta a fost agresat fizic și prezenta răni grave în zona abdomenului, leziuni care i-au fost provocate cu ajutorul unui cutter. Bărbatul rănit a fost găsit de o altă persoană, care a solicitat intervenția unui echipaj medical. Medicii au acordat primul ajutor persoanei rănite și au transportat-o în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Despre acest subiect, Ziar de Bistrița a mai scris AICI.

La scurt timp de la sesizare, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au identificat și prins un tânăr de 22 ani, din Sângeorz-Băi, bănuit de comiterea faptei. Cercetările în acest caz au continuat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul. Procurorii care s-au ocupat de acest caz au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a doi inculpați.

Într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud se arată că ”I. A. D. (arestat preventiv) şi C. C. M. (sub control judiciar) — pentru infracţiunile de tentativă la omor şi complicitate la tentativă la omor, constănd în faptul că, în seara de 22 aprilie 2019, pe fondul unui conflict izbucnit într-un bar din localitatea Maieru, județul Bistriţa-Ntisăud, inculpatul I. A. D. i-a aplicat lovituri puternice cu un corp tăietor (cutter) persoanei vătămate M.P., cauzăndu-i leziuni corporale traumatice vindecabile în 45 — 47 zile de îngrijiri medicale, care i-au pus viaţa în primejdie. În sarcina inculpandui C. C. M.s-a reţinut că l-a ajuţat pe celălalt inculpat la comiterea faptei, înmânându-i în timpul incidentului cutterul folosit la agresiunea exercitată asupra persoanei vătămate”.

Instanța va decide în acest caz pedepsele pentru cei doi bărbați trimiși în judecată.

error: Content is protected !!