Doi medici care au lucrat în urmă cu aproximativ 10 ani la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, dar care au ales să plece și să profeseze în Franța, au decis să revină la Bistrița.
Este vorba despre soții Sever și Anca Moldovan, ambii extrem de apreciați atât pentru activitatea lor de la Bistrița, cât și pentru cea din Franța. Sever Moldovan este chirurg cu supraspecializare în chirurgie hepatică și transplant hepatic, chirurgie oncologică și chirurgie laparoscopică, în vreme ce soția sa -Anca Moldovan – e medic ATI. Cei doi au ales în urmă cu 10 ani să părăsească România pentru a profesa în Franța, dar au revenit și din 1 aprilie își vor relua activitatea în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
„Când au plecat, am pierdut. Mă bucur că au decis să revină în țară și mă bucur că noile condiții din spital create în urma investițiilor majore din ultimii ani i-au făcut să aleagă din nou Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Acum am câștigat. Întreaga lor experiență va sta la dispoziția bistrițenilor începând cu 1 aprilie. Succes în activitate”, a anunțat managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.
Astfel, Sever și Anca Moldovan vor completa echipa formată din aproximativ 160 de medici care își desfășoară activitatea la cea mai mare unitate medicală din județul Bistrița-Năsăud.