Doi tineri, unul din localitatea Prundu Bârgăului și altul din localitatea Poiana Stampei, au fost reținuți de polițiștii din Bistrița-Năsăud la scurt timp după ce au comis un furt.
Potrivit polițiștilor, cei doi au furat un câine de pe raza localității Prundu Bârgăului.
”Tinerii au fost depistați în trafic, la scurt timp după ce ar fi sustras un câine din rasa Bulldog francez, din apropierea unei locuințe din Prundu Bârgăului. Cei doi se deplasau pe Drumul Județean 172D, cu un autoturism înmatriculat în județul Suceava, iar la un moment dat ar fi oprit în apropierea unui imobil, ar fi sustras câinele și și-ar fi continuat deplasarea înspre județul Suceava”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Cei doi au fost depistați pe raza localității Piatra Fântânele. În timpul controlului efectuat de polițiști, în portbagajul mașinii a fost găsit câinele, acesta fiind încredințat proprietarului.
În aceste condiții, oamenii legii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului din Poiana Stampei, în vârstă de 24 de ani, precum și a celui din Tureac, în vârstă de 19 ani.
În cursul zilei de astăzi, cei doi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Tinerii sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.