Doi vânători, atacaţi de urs în localitatea Milaş

Doi bărbați care participau la o partidă de vânătoare într-o pădure de pe raza localității Milaș au fost atacați de un urs, aceștia alegându-se cu multiple răni.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, cei doi bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale, la fața locului fiind direcționat un echipaj de prim ajutor SMURD de la Punctul de Lucru Lechința. Din primele informații, aceștia sunt conștienți și cooperanți, cu răni la nivelul fetei și umărului, fiind coborâți din zona de pădure de către însoțitori.

În urma acestui incident, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.

Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că doi bărbați de 48 și 51 de ani, din Țăgșor și Comlod, care participau la o vânătoare colectivă, autorizată, pe raza unui fond cinegetic, ar fi fost atacați și răniți de un urs”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE

Cei doi bărbați au fost transportați la Spitalul Clinic de Urgență Bistrița.

”Doi bărbați, cu vârste de 47 si 51 și de ani (din localitățile Țăgșoru, respectiv Comlod) au fost aduși în această după-amiază la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, cu plăgi produse de urs, prin sfâșiere.
Pacientul de 47 de ani, prezentând o plagă la umărul stâng, a primit îngrijiri medicale la UPU-SMURD și ulterior a fost externat cu recomandări la domiciliu. Pacientul de 51 de ani, care prezintă plăgi complexe la buza superioară și laterocervical dreapta, se află în acest moment în sala de operație, fiind supus unei intervenții chirurgicale”
, a precizat Camelia Strungari, purtător de cuvânt al SCJU Bistrița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!